Afaceri
28 iul. 2026
În timp ce Bolojan a majorat taxa pe a fi oameni, marile multinaționale au continuat să raporteze profit zero. Cele 655 de milioane de lei recuperate de ANAF, puse în oglindă cu miliardele luate de la cetățeni
De un an, guvernul condus de Ilie Bolojan a cerut românilor sacrificii fiscale repetate — majorarea TVA, reducerea unor cheltuieli salariale din sectorul bugetar, o serie întreagă de scumpiri asumate explicit ca soluție la deficitul bugetar.
În tot acest timp, o parte dintre cele mai mari companii multinaționale care operează pe piața românească au continuat să raporteze, an de an, cifre de afaceri de miliarde de lei și profit impozabil zero — fără ca acest fenomen, cunoscut de ani buni autorităților, să fi generat o intervenție de aceeași amploare ca măsurile impuse populației.
Miliarde de lei realizate, taxe minime plătite
Explicația din spatele acestor rezultate nu ține, de regulă, de ilegalitate directă, ci de o serie de tehnici de optimizare fiscală agresivă, posibile exact pentru că filialele românești fac parte din grupuri internaționale: taxe de management, consultanță și redevențe plătite către compania-mamă, alături de dobânzi la împrumuturi intra-grup, adesea peste nivelul pieței. Prin aceste canale, profitul generat efectiv de activitatea din România este mutat contabil către alte țări din același grup, înainte de a ajunge la stadiul de impozitare locală.
Amploarea fenomenului este documentată de ani buni în presa economică. Într-o analiză realizată pe baza datelor din 2022, companii precum E.ON Energie România (cifră de afaceri de peste 13,7 miliarde de lei, pierdere raportată de aproape 359 milioane de lei), Enel Energie (5,2 miliarde de lei cifră de afaceri, pierdere de peste 391 milioane de lei) sau Profi Rom Food (11,6 miliarde de lei cifră de afaceri, pierdere de peste 257 milioane de lei) se numărau printre giganții care nu au plătit niciun leu impozit pe profit. Li se alătură nume cunoscute precum Cora, Unilever, Vodafone sau Orange. Fenomenul e recunoscut, de altfel, și dincolo de granițele României: în Marea Britanie, Starbucks a fost audiată în Parlament tocmai pentru că raporta, an după an, doar pierderi.
Cât a recuperat, de fapt, statul — și cât a cerut de la oameni
Cel mai recent bilanț al ANAF pe acest subiect arată dimensiunea reală a decalajului. În ultimele 12 luni, inspectorii fiscali au verificat tranzacții intra-grup de peste 199 de miliarde de lei, la 152 de companii selectate pe criterii de risc — pierderi repetate, profitabilitate mult sub media pieței. Rezultatul: obligații fiscale suplimentare de aproximativ 655 de milioane de lei.
O sumă care pare considerabilă izolat, dar care devine modestă raportată la miza reală — 199 de miliarde de lei de tranzacții analizate — și, mai ales, raportată la efortul fiscal cerut, în aceeași perioadă, cetățenilor obișnuiți prin majorarea TVA și a altor taxe, măsuri care au afectat direct puterea de cumpărare a populației și au împins economia în recesiune.
Singura măsură a actualului guvern care a vizat direct companiile mari a fost o contribuție de 60% pe veniturile excepționale ale companiilor care extrag țiței de pe teritoriul României — o taxă punctuală, aplicabilă unui singur sector, introdusă abia în pachetul privind starea de criză pe piața carburanților.
În rest, singurele instrumente structurale care vizează fenomenul „profitului exportat” al multinaționalelor — IMCA, impozitul minim pe cifra de afaceri, și impozitul minim global de 15% — dată din 2021, respectiv 2024, deci dinainte de actualul mandat, iar actualizarea recentă a regulilor privind prețurile de transfer, anunțată de ministrul Finanțelor Alexandru Nazare pe 30 iunie, este prima de acest gen din 2016 încoace — un semn, spun criticii, al vitezei mult mai reduse cu care statul acționează atunci când vizavi de masă se află marile corporații, și nu contribuabilul individual.
Contrastul care alimentează nemulțumirea publică
Diferența de ritm și de amploare dintre cele două tipuri de intervenție fiscală a devenit, în ultimele luni, un subiect tot mai vizibil de critică publică. Pe de o parte, un pachet legislativ de austeritate aplicat rapid și cu efecte resimțite imediat de fiecare cetățean — de la TVA, la prețul carburanților, la salariile din sectorul public.
Pe de altă parte, un mecanism de control al multinaționalelor care, deși există de ani de zile sub diverse forme, a recuperat sume relativ modeste comparativ cu volumul tranzacțiilor analizate, iar actualizarea sa legislativă a venit abia acum, la un deceniu de la precedenta.
Apărătorii guvernului ar putea argumenta că cele două probleme nu sunt direct comparabile: colectarea taxelor de la cetățeni prin TVA este un mecanism instantaneu, în timp ce urmărirea prețurilor de transfer ale multinaționalelor presupune investigații complexe, controale de durată și expertiză tehnică greu de construit peste noapte, mai ales într-un sistem fiscal despre care chiar economiști independenți spun că suferă de o capacitate cronic redusă de colectare.
Rămâne însă un fapt: în timp ce impactul asupra buzunarului românilor obișnuiți s-a văzut aproape imediat, efectele reale ale noilor reguli privind marile corporații multinaționale abia urmează să se materializeze — dacă se vor materializa.
