România, cea mai mică rată de întrerupere a studiilor în UE, dar realitatea abandonului școlar rămâne alarmantă. Paradoxul statisticilor care ascunde o criză educațională

Doar 1,5% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 34 de ani au întrerupt cel puțin o dată un program formal de educație, plasând România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, potrivit datelor Eurostat publicate în decembrie 2025. Însă această cifră aparent spectaculoasă ascunde o realitate mult mai sumbră: România continuă să aibă cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE – 16,8% în 2024 – ceea ce înseamnă că mii de copii nu ajung niciodată să se înscrie în programele formale de educație măsurate de statistica europeană.

Datele Eurostat pentru 2024 arată că media europeană pentru tinerii între 15 și 34 de ani care au abandonat educația sau instruirea formală cel puțin o dată în viața lor a fost de 14,2%. România se situează dramatic sub această medie, cu doar 1,5%, urmată de Grecia cu 2,2% și Bulgaria cu 3,5%.

La polul opus, cele mai mari rate de întrerupere a studiilor au fost înregistrate în Olanda, cu 32,2% – o cifră care pare contraintuitivă pentru una dintre cele mai dezvoltate țări europene – urmată de Danemarca cu 27,1%, Luxemburg cu 24,8% și Estonia cu 24,4%.

Paradoxul statisticilor: Ce măsoară de fapt indicatorul Eurostat

Camera Americană de Comerț din România (AmCham) a emis un punct de vedere crucial pentru înțelegerea acestor date, avertizând că cifrele Eurostat trebuie interpretate cu atenție, deoarece măsoară un fenomen diferit de abandonul școlar propriu-zis.

Indicatorul Eurostat măsoară întreruperile de studii – adică persoanele care s-au înscris într-un program formal de educație și l-au abandonat cel puțin o dată. Ce nu arată este nivelul cel mai înalt de educație atins de aceste persoane și, crucial, nu include copiii care nu au ajuns niciodată să se înscrie în aceste programe.

Pentru o comparație relevantă statistic între Statele Membre ale UE, indicatorul corect pentru fenomenul abandonului școlar este rata de părăsire timpurie a școlii (Early Leavers from Education and Training – ELET). Acest indicator măsoară ponderea persoanelor cu vârsta între 18 și 24 de ani care au absolvit cel mult clasa a VIII-a (educație secundară inferioară – nivelul ISCED 2) și nu participă, la momentul măsurării, la un program de educație.

Cele mai recente date Eurostat pentru acest indicator arată că în România, rata de părăsire timpurie a școlii în 2024 a fost 16,8%, cea mai mare din Uniunea Europeană și în ușoară creștere față de 2023, când era 16,6%, situându-se mult peste media UE de 9,3%.

Două realități statistice, o singură concluzie îngrijorătoare

Cele două seturi de date nu se contrazic, ci descriu realități diferite: întreruperi ale parcursului educațional, respectiv abandon educațional. Corelarea celor două seturi de date arată că, deși românii din grupa de vârstă 15-34 de ani care ajung să se înscrie într-un program formal de educație au o probabilitate ridicată de a-l finaliza comparativ cu omologii lor din alte state membre ale UE, un număr aproape dublu de tineri români nu depășesc nivelul de calificare ISCED 2.

Aceasta indică pierderi semnificative de capital uman încă din etapele timpurii ale educației – mulți copii nu ajung niciodată să se înscrie în liceu sau în programele de formare profesională măsurate de statisticile Eurostat despre întreruperea studiilor.

Spus simplu: România are rate mici de abandon pentru cei care ajung la liceu sau facultate, dar foarte mulți copii nu ajung niciodată acolo, abandonând școala mult mai devreme, în etapele primare și gimnaziale.

Motivele abandonului: diferențe uriașe între România și țările bogate

Analiza Eurostat privind motivele pentru care tinerii abandonează educația relevă diferențe dramatice între țările bogate și cele sărace ale Uniunii Europene.

La toate nivelurile de educație din UE, motivul cel mai frecvent din spatele abandonului școlar a fost că studiile nu au atins așteptările tinerilor sau au fost mult prea dificile, invocat de 42,6% dintre cei care au abandonat. Acest motiv este dominant în țările cu cele mai mari rate de întrerupere a studiilor, precum Olanda, Danemarca și Luxemburg, unde tinerii au luxul de a alege să abandoneze pentru că programul nu le place sau nu se potrivește cu aspirațiile lor.

Următorul motiv invocat a fost de natură personală sau familială, citat de 18,5% dintre tineri, urmat de preferința pentru muncă la 13,8%. Motivele financiare au fost invocate doar de 5,3% la nivel european.

Însă în România, realitatea este complet diferită. Deși țara are cea mai mică rată de întrerupere a studiilor din UE, 43% dintre tinerii români care au renunțat la educație au făcut-o din motive financiare sau pentru că preferau să muncească. Aproape jumătate dintre abandonuri au la bază nevoia de a contribui la veniturile familiei sau imposibilitatea de a suporta costurile educației.

La nivel scăzut de educație, motivele financiare explică 5,3% din abandonuri. La învățământul primar și gimnazial, 13,8% dintre cei care abandonează o fac pentru că preferă să muncească. La nivel înalt de educație (studii terțiare), motivele personale sau familiale explică 18,5% din abandonuri, iar lipsa satisfacției sau dificultatea studiilor 50,2%.

Un tipar similar se observă și în Bulgaria, unde doar 3,5% dintre studenți abandonează studiile per ansamblu, dar 30% dintre aceștia invocă problemele financiare – cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană. Datele din Cipru confirmă aceeași tendință.

Acest paradox subliniază o diferență fundamentală: în țările bogate, tinerii abandonează pentru că educația nu le place sau nu corespunde așteptărilor; în țările sărace, tinerii abandonează pentru că nu își pot permite să continue, chiar dacă ar dori.

Costurile economice alarmante ale abandonului școlar

Raportul privind impactul economic al abandonului școlar în România, lansat de AmCham și Universitatea din București în 2024, relevă costuri socio-economice alarmante. În medie, România a pierdut câte 23.000 de elevi pe cohortă începând cu 2005.

Anual, fenomenul generează pierderi de 2,3 miliarde de euro, reprezentând 0,77% din PIB. Până în 2024, pierderile cumulate ajung la 15,7 miliarde de euro, echivalentul a 5,23% din PIB. Pe durata vieții, costul total al persoanelor care au abandonat școala se ridică la 107 miliarde de euro, aproximativ 35% din PIB-ul actual al României.

Un elev care abandonează școala câștigă pe durata vieții cu aproape 200.000 de euro mai puțin decât un absolvent de liceu. Această pierdere se răsfrânge nu doar asupra individului, ci și asupra întregii economii. Costurile pentru stat includ pierderea de venituri fiscale, cheltuieli suplimentare pentru sănătate și asistență socială, precum și impact asociat criminalității.

Vulnerabilitatea zonelor rurale și a elevilor din medii defavorizate

Datele arată că vulnerabilitatea este accentuată în special în zona rurală, unde rata de părăsire timpurie a școlii este semnificativ mai mare decât în mediul urban. Lipsa infrastructurii educaționale adecvate, distanțele mari până la școli, costurile de transport și lipsa de acces la resurse educaționale de calitate contribuie la accentuarea inegalităților.

Studiul "EU Labour Force Survey 2024", desfășurat pe o perioadă de 8 ani și concentrat pe tinerii de pe piața muncii, confirmă aceste tendințe îngrijorătoare. Următorul studiu de o asemenea anvergură va fi realizat în 2032, ceea ce înseamnă că politicile educaționale trebuie să se bazeze pe datele actuale pentru a preveni agravarea situației.

Comparația cu țările dezvoltate: paradoxul performanței

Harta europeană a abandonului educațional relevă un paradox fascinant. Suedia înregistrează 21,9%, Norvegia 19,7%, Finlanda 22,0% – țări considerate modele în educație au rate de întrerupere a studiilor de peste zece ori mai mari decât România. Franța are 19,8%, Belgia 24,8%, Germania 13,2%.

Acest paradox se explică prin faptul că, în aceste țări, tinerii au libertatea și resursele să încerce mai multe trasee educaționale, să schimbe direcția și să experimenteze. Ratele mari de întrerupere reflectă, de fapt, un sistem flexibil care permite tinerilor să redescopere ce doresc să facă, nu o criză educațională.

În contrast, rata mică de întrerupere din România reflectă mai degrabă faptul că cei care ajung în sistemul formal de educație la nivel secundar superior sau terțiar sunt deja filtrați – cei vulnerabili au abandonat mult mai devreme, în etapele primare și gimnaziale, și nu apar în aceste statistici.

Apelul urgent al mediului de afaceri

Camera Americană de Comerț din România transmite "cât se poate de apăsat" că România pierde prea mulți copii încă din primii ani ai parcursului educațional și la toate nivelele sistemului de educație. Realitatea sistemică rămâne una de risc ridicat, cu efecte directe asupra competitivității economice și coeziunii sociale.

"Nu există justificare pentru acceptarea acestui eșec și pentru privarea copiilor de dreptul la educație și la un viitor decent. Intervențiile fragmentate sau limitate ca amploare pe care mediul de afaceri și cel ONG le realizează nu sunt suficiente", avertizează AmCham.

Organizația face apel la politici publice adaptate, coordonare între decidenții de la nivel central și autoritățile locale responsabile, și nu în ultimul rând, la alocarea finanțării pentru măsurile de prevenire și reducere a abandonului școlar.

Context internațional îngrijorător

Realitățile evidențiate în studiul realizat de Universitatea din București sunt revalidate de cel mai recent raport OCDE "Education at a Glance 2025", care arată că România se confruntă cu vulnerabilități majore în domeniul educației: 22% dintre tinerii cu vârsta între 16 și 24 de ani fac parte din categoria NEET (neimplicați în muncă, educație sau formare), proporția tinerilor cu vârste între 25 și 34 de ani cu studii superioare a scăzut la 23%, situând România printre puținele țări analizate de OCDE unde acest indicator este în declin, în timp ce persistă dificultățile în asigurarea competențelor de bază necesare integrării pe piața muncii.

România este, de asemenea, țara europeană cu a doua cea mai mică alocare din PIB pentru educație, ceea ce explică în mare măsură persistența problemelor structurale ale sistemului educațional.

Concluzii: dincolo de statisticile îmbucurătoare

Deși statistica Eurostat care plasează România pe primul loc în UE la finalizarea programelor educaționale pare îmbucurătoare, realitatea este mult mai complexă și îngrijorătoare. România are, în fapt, cea mai mare rată de abandon școlar timpuriu din UE, cu 16,8% dintre tinerii între 18 și 24 de ani care nu au depășit clasa a VIII-a.

Diferența dintre cele două statistici subliniază o problemă structurală profundă: România pierde copiii în etapele timpurii ale educației, înainte ca aceștia să ajungă măcar în statisticile despre întreruperea studiilor liceale sau universitare. Odată ce ajung la liceu sau facultate, românii finalizează într-o proporție mare, dar foarte mulți nu ajung niciodată acolo.

Motivele sunt în principal economice: sărăcia, lipsa resurselor pentru a suporta costurile educației, necesitatea de a contribui la veniturile familiei. Aceasta marchează o diferență fundamentală față de țările dezvoltate, unde abandonul este mai degrabă o chestiune de alegere și potrivire decât de necesitate economică.

Costurile acestui eșec sistemic sunt uriașe – 107 miliarde de euro pe durata vieții persoanelor care au abandonat școala – și se resimt în întreaga economie și societate. Fără intervenții urgente și consistente din partea autorităților, susținute de finanțare adecvată, România riscă să perpetueze acest cerc vicios al sărăciei și lipsei de educație care limitează dramatic potențialul de dezvoltare al țării.

Surse: Eurostat (EU Labour Force Survey 2024), AmCham România, Universitatea din București, OCDE Education at a Glance 2025

Data publicării: 28 decembrie 2025