Petre, majordomul care a servit 9 președinți, 14 ambasadori, un rege și un Papă: „Niciodată nu am ajuns târziu și niciodată nu am avut concediu medical"

Patruzeci și doi de ani în serviciul diplomației franceze, fără nicio zi de întârziere, fără nicio zi de concediu medical. Peter Deneș, fostul majordom al Ambasadei Franței din București, a trecut prin epocile Ceaușescu, prin Revoluție, prin toate transformările României moderne, servind în preajma celor mai mari personalități ale lumii. Dar când i s-a propus să scrie o carte despre tot ce a văzut și trăit, a refuzat politicos. Pentru că, spune el, totul a fost doar o datorie care trebuia dusă la bun sfârșit.

De la electrician la majordom: povestea unei întâmplări

Peter Deneș, etnic maghiar din comuna Dealu, județul Harghita, născut în 1958, nu și-a imaginat niciodată că va ajunge să servească șampanie președinților și să dea mâna cu Papa. Drumul său către una dintre cele mai prestigioase cariere din diplomația românească a început printr-o simplă conjunctură.

„În 1980 am intrat prima oară în ambasadă, în total 42 de ani am 'tras' cu ei", povestește Petre – cum i s-a spus întotdeauna, pentru că era mai ușor atât pentru români, cât și pentru francezi – răsfoind un album gros editat de Ambasada Franței în care este descrisă reședința care i-a fost a doua casă atâta timp.

Venise la București în 1974, la doar 16 ani, la o mătușă rămasă singură. A făcut școala profesională ca electrician, apoi armata la Brașov între 1978-1979. După ce s-a întors, a lucrat o perioadă la Uzinele „23 August" din București.

„Am vrut să plec la țară, eu fiind din Harghita. Și la Ambasada Franței am ajuns din conjunctură. Simplu și în același timp puțin bizar", își amintește el. „Printr-un cumnat de-ai mei care fusese șantierist înainte și care apoi a lucrat la ambasadă am ajuns. Prin corpul diplomatic a apărut informația că e nevoie de un grup de oameni serioși pentru Ziua națională. Și a apărut un loc de majordom cum se numea pe vremea aia. Nici nu știam cu ce se mănâncă meseria aia."

O leafă ca de șef și un program fără sfârșit

O leafă echivalentă cu a șefului său de la Uzinele „23 August" l-a convins să accepte slujba: 2.600 de lei pe lună, când adăuga și grija pentru grădină – o sumă considerabilă pentru vremea aceea.

„Eu când am venit prima oară la ambasadă mi s-a promis 200 de lei în plus la salar, plus 500 de lei dacă aveam grijă și de grădină, să tund gazonul, toamna să strâng frunza și așa mai departe. Deci ajungeam la 2.600 de lei, cât avea maistrul meu la fabrică, și el avea 50 de oameni în subordine", explică Petre.

Dar banii veneau cu un preț: un program fără sfârșit, flexibil, dependent complet de agenda ambasadorului. „Asta este 'boala' francezilor, să te întindă până când vor ei", spune el zâmbind.

Programul zilnic începea la 7:30 dimineața, dar nimeni nu știa când se termina. Trebuia să pregătească micul dejun pentru ambasador, să fie pregătit pentru toate evenimentele de protocol – vizite, dejuneri, cocktailuri, dinee, decorări. În paralel, avea grijă de întreținerea reședinței: șters praful, curățat parchetul, șters geamurile de patru ori pe an.

„Trebuia să avem grijă de veselă... Pentru că există veselă din 1910, cu aur de 24 de karate. O farfurie din aia costă în momentul de față cam 3.500 de euro. De vesela asta trebuia să am grijă ca de ochii din cap", povestește el.

Școala de majordom: șase luni de pregătire riguroasă

Pentru a deveni majordom, Petre a urmat un curs de șase luni organizat de ODCD (Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic), care aparținea de Ministerul de Externe.

„Se făcea un curs de 6 luni, așa se face și astăzi, cu profesori de la minister. Și se făceau pregătiri și pentru personalul de la ambasadele noastre din străinătate, bucătari, ospătari, grădinari. Am dat examen, cu diplomă, cu tot", explică el.

Acolo a învățat că trebuie să ai întotdeauna apă fiartă pentru ceai sau cafea, că trebuie să ai pregătit un platou rece și unul cu dulce pentru oaspeți, că trebuie să fii mereu pregătit, indiferent dacă ești surprins cu șorțul pe tine curățând argintăria când sună telefonul.

„Regulile astea le învățasem la școală și trebuia să fim pregătiți. Și dacă tu nu știai cine vine și când vine și erai cu șorțul pe tine să cureți la argintărie, te trezeai cu telefon și erai prins în offside", spune Petre.

Sub supravegherea Securității: „Îmi venea să-i zic: 'băi, frate, mă mai lași și pe mine în pace?'"

Deși angajat al Ministerului de Externe, Petre nu a fost niciodată membru de partid. „Nu am ajuns până acolo", spune el simplu.

Dar în anii '80, sub regimul Ceaușescu, nimeni care lucra pentru o ambasadă occidentală nu scăpa de atenția Securității.

„De la Ministerul de Externe, nu. Dar erau ceilalți, de la Securitate. La început, multe luni, vă spun sincer că nu mă duceam singur acasă", mărturisește fostul majordom. „Stăteam la capătul lui 85, luam troleibuzul 79 până la Foișor, apoi pe 85. Și el mergea cu mine în troleibuz. Aveam și urechi și ochi. Îmi venea să-i zic: 'băi, frate, mă mai lași și pe mine în pace?' Dar nu am vorbit niciodată cu el. Deci nu am colaborat, erau destui care să colaboreze. Nici nu am stat de vorbă."

Recunoaște că poate tocmai pentru că era de altă naționalitate, Securitatea nu a avut încredere să îl recruteze ca informator. „Probabil că eu fiind de altă naționalitate, poate nu au avut încredere, știu eu... Dar au fost destui, oricum se știa ce se întâmplă, erau persoanele care aveau mai mult contact, noi, mai puțin."

Privilegiile majordatului: când alții visau ciocolată, el cumpăra carne

În crâncenii ani '80, când România era cufundată în lipsuri și raționalizare, cei care lucrau pentru corpul diplomatic aveau acces la un paradis consumist de care majoritatea românilor nici nu puteau visa.

„Pe vremea lui Ceaușescu erau două magazine diplomatice, unul pe Kiseleff și unul pe strada Dianei. Care erau aprovizionate foarte bine. Când alții visau ciocolată sau cafea, noi o cumpăram", își amintește Petre.

„Aveam un șofer și bucătăreasa care aveau legitimație. Doar cu legitimație puteai să intri. Începând de la mușchi de vită, sfert de miel, brad de Crăciun sau jumătate de căprioară, puteai să cumperi orice. Și nu mai vorbesc de pui sau carne. Era salam de Sibiu, ciocolată belgiană, ness cafe Amigo, cafea boabe, exista tot."

De două ori pe an, un camion din Franța aducea aprovizionare de lux: de la mezeluri până la produse proaspete, brânzeturi, salamuri, vin, lapte, iaurt, scoici. „Ajutam la descărcat și ne dădea și nouă un salam, un vin, o bere, o brânză franțuzească, diverse produse."

Iar când bananele începeau să se înnegrească și erau date la rebut, Petre le lua acasă: „Pac, le luam și copiii mei două săptămâni mâncau banane. În privința asta era bine."

Paisprezece ambasadori și o carieră fără greșeală

În 42 de ani, Petre a servit 14 ambasadori francezi. A început cu Pierre Cerles în 1980 și a continuat până la pensie, câțiva ani în urmă. În tot acest timp, nu a întârziat niciodată, nu a avut niciodată concediu medical.

„După 47 de ani, 6 luni și 10 zile de muncă, pot spune că nu am avut o zi de concediu medical sau o întârziere la serviciu", spune el cu mândrie justificată.

A fost și decorat – „ceva cu ordinul muncii" – dar cea mai mare mândrie a sa rămâne recordul perfect de disciplină și profesionalism.

O singură dată i-a scăpat un pahar la o recepție: „Odată, mi s-a întâmplat, eram la Ambasada Austriei și a dat un invitat cu cotul peste tava cu băuturi și s-a vărsat un pahar de Campari soda pe o canapea. M-am dus ulterior la ambasador să-mi cer scuze și mi-a zis: 'Dacă nu ai făcut-o de cel puțin două ori, nu se pune'. Oricum, nu era o mare gafă, pentru că se poate întâmpla."

Philippe Etienne: ambasadorul care vorbea șapte limbi și bea pălincă la Dealu

Dintre toți cei 14 ambasadori, cel mai apropiat i-a fost Philippe Etienne, cu care încă mai păstrează legătura.

„Pe Philippe Etienne îl pot pune pe primul loc între preferații mei. A fost consilier de președinți, a fost ambasador la Moscova, deci printre cele mai grele posturi. Vorbește 7 limbi omul, printre care română și maghiară", spune Petre.

„Am aflat cât de bine vorbește când a venit la mine la țară. Am ținut cât de cât legătura și o ținem și acum. Și a venit să viziteze România și a vrut să vadă și zona mea, comuna Dealu. I-a plăcut, a servit masa de prânz la mine, apoi a dormit la Odorhei, la o pensiune. A băut pălincă cu mine, am băut bere Csiki, ne-am simțit bine, pentru că niciodată nu m-a considerat subaltern, ci colaborator. E omul care nu a făcut niciodată diferență, a fost un domn întotdeauna."

Ilie Năstase și baxurile de bere: „Un băiat de nota 25"

Printre personalitățile care frecventau reședința erau și celebrități. Unul dintre vizitatorii obișnuiți era Ilie Năstase, marele campion de tenis, prieten cu unul dintre ambasadori.

„La două săptămâni era la noi, că juca tenis cu ambasadorul. Era și vânător și tenismen. Jucau pe Arenele BNR. Se ducea, juca tenis, apoi venea acasă și comanda câte un bax de bere la cutie de la clubul diplomatic. 'Ia, Ilie!', asta înainte de a merge la masă la prânz", își amintește Petre zâmbind.

„Ilie Năstase era încă în activitate atunci, nu se retrăsese. Dar venea foarte des. Un băiat de nota 25, stătea de vorbă cu toată lumea, nu era cu 'râtul pe sus', cum se spune."

Papa Ioan Paul al II-lea: întâlnirea care i-a rămas în suflet

Papa, Regele Mihai, François Mitterrand, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, François Hollande, Emmanuel Macron, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis – toți au trecut prin mâinile lui Petre.

Dar dintre toate personalitățile pe care le-a servit, Papa Ioan Paul al II-lea i-a rămas cel mai mult în suflet. Are o fotografie înrămată alături de Sfântul Părinte, din timpul vizitei la București.

„Când am fost primiți de Papa, doamna, soția ambasadorului, s-a supărat, nu înțelegea săraca femeie cum noi am ajuns să dăm mâna cu el și pe femei nu le-a primit", povestește el amuzat.

„Țin minte că era ziua mea când venise Papa. După ce s-a deschis Nunțiatura Apostolică, eu fiind catolic, eram chemat la diverse evenimente, și când a venit Papa a fost o masă de prânz, un dejeuner. A fost ceva lejer de servit, starter ceva cu legume și felul principal ceva cu pui, cu un sos de ciuperci. Fiind toți bătrâni, vă dați seama că nu se putea servi foie gras sau mușchi de porc."

„Papa, un om deosebit, simțeai căldura lui. În privința asta, că l-am cunoscut, da, mă simt un om norocos. Mai ales că sunt un credincios practicant. Nu am fost eu la Roma, dar a venit Roma la mine. Dar niciodată nu e târziu."

Petre își amintește un detaliu savuros: „Avea Papa un jilț atât de greu că trebuia să-l ridicăm doi oameni. Atât de greu era."

Regele Mihai: „Un om foarte blajin"

Regele Mihai i-a lăsat de asemenea o impresie profundă: „Regele Mihai a venit de 'n' ori, prințesa la fel. Era un om foarte blajin. Vorbea un pic greoi, așa cum se știe, dar dădea mâna cu toată lumea, nu gândea că, 'vezi, Doamne!, eu sunt rege'. Nu. Și Regina la fel."

Ziua Națională a Franței: șase sacouri arse de artificii

Evenimentul cel mai important de la ambasadă era Ziua Națională a Franței, pe 14 iulie. Petre era responsabil și cu servirea torturilor aniversare cu artificii.

„Am șase sacouri arse din cauza prostiilor astea, artificiilor", râde el.

„Dintre toate evenimentele, Ziua Națională a Franței este cel mai important eveniment care se organizează la Ambasadă. Chiar și pe vremea lui Ceaușescu veneau între 500 și 700 de oameni. Începeam pregătirile cu o săptămână înainte și 5 zile după", explică el.

„Dar strictețe a fost tot timpul, nu neapărat mai mare înainte de Revoluție, pentru că Ceaușescu nu venea niciodată. A fost o singură dată la un dineu cu Valery Giscard d'Estaing, dar eu nu lucram acolo. La Ziua Națională venea doar ministrul de Externe."

Calitățile unui bun majordom: „Calmul este necesar"

Ce trebuie să ai pentru a fi un majordom de succes? Petre are răspunsul:

„Nu la toată lumea se potrivește meseria asta de majordom. Dacă ești prea exploziv, nu reziști. Calmul este necesar. Trebuie să fii calm și cumpătat. Și chiar dacă nu ești exploziv, faci ca în desenele animate, taci, taci, taci și apoi o iei la fugă și țipi cât te ține gura. Apoi te întorci înapoi ca să îți continui treaba."

Despre francezi, după 42 de ani: „Se simte chestia asta latină"

După 42 de ani de trăit printre francezi, Petre are o perspectivă nuanțată asupra națiunii pe care a servit-o:

„Francezii poartă respectul, fără îndoială. Dar nu poți să-i bagi pe toți în aceeași oală. Am întâlnit oameni foarte buni, deosebiți, prietenoși, sufletiști, dar sunt alții zgârciți, parșivi, cu zâmbetul ăla fals. Sunt ca și la noi, se simte chestia asta latină. Asta e latinitatea de fapt."

Refuzul cărții: „Totul a fost o datorie"

I s-a propus să scrie o carte în care să povestească toate cele trăite în 42 de ani, însă a refuzat politicos, așa cum a învățat la ambasadă. Pentru că totul a fost o datorie, care trebuia dusă la bun sfârșit.

Ieșit la pensie de câțiva ani, Petre Deneș trăiește acum liniștit în comuna sa natală din Harghita, păstrând cu mândrie portul național maghiar și amintirile unei vieți extraordinare petrecute în umbra celor puternici.

Slujba de majordom l-a învățat un lucru important – cei care servesc masa poate că văd viața mai clar decât cei care stau la ea. Pentru că, după 42 de ani de tăcere profesională, de discreție absolută, de serviciu impecabil, Petre știe un lucru pe care mulți l-au uitat: adevărata măreție nu stă în putere sau glorie, ci în datoria dusă la bun sfârșit, zi de zi, an de an, fără greșeală și fără pretenții.