Ultimul weekend al Mondialului: Franța și Anglia joacă azi pentru locul trei, iar mâine, la MetLife, se scrie ultimul capitol din era Messi. Poveștile, controversele și momentele care au definit CM 2026

Cupa Mondială din 2026 — prima ediție din istorie cu 48 de echipe și 104 meciuri, găzduită simultan de Statele Unite, Mexic și Canada — ajunge astăzi la penultimul act. Franța și Anglia se întâlnesc de la miezul nopții (ora României), pe Miami Stadium, în finala mică, în timp ce mâine seară, de la ora 22:00, la MetLife Stadium din New Jersey, Spania și Argentina își dispută titlul mondial într-un meci pe care președintele FIFA, Gianni Infantino, l-a numit cel mai important din istoria competiției.

Dincolo de rezultate, turneul american rămâne cel mai controversat din ultimii ani — dominat de decizii de arbitraj puse sub semnul întrebării, de o dispută diplomatică reaprinsă între Argentina și Marea Britanie, dar și de povești mici, emoționante, care au reamintit de ce fotbalul rămâne sportul cel mai iubit de pe planetă.

Astăzi: Franța - Anglia, ultimul act de consolare

Meciul pentru locul trei se joacă în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 00:00, ora României, pe stadionul din Miami. Ambele echipe au ratat calificarea în finală în cele mai dureroase moduri posibile — Franța a cedat în fața Spaniei, iar Anglia a irosit un avantaj de 1-0 în minutul 85 al semifinalei cu Argentina, fiind egalată de Enzo Fernández și învinsă în prelungiri printr-un gol al lui Lautaro Martínez, asistat chiar de Lionel Messi.

Meciul de azi are, totuși, o miză individuală importantă: cursa pentru Gheata de Aur. Kylian Mbappé, cu opt goluri marcate, este la egalitate cu Lionel Messi în fruntea clasamentului golgheterilor și mai are o ultimă șansă să facă diferența în fața lui Harry Kane și a lui Jude Bellingham, ambii cu câte șase reușite. Pentru englezi, meciul are și o încărcătură simbolică suplimentară: după eliminarea dureroasă din semifinală, echipa lui Thomas Tuchel — unul dintre selecționerii care au criticat public standardul arbitrajului la acest turneu — încearcă să încheie totuși turneul cu o victorie.

Mâine: Spania - Argentina, finala care desparte două generații

Finala de duminică, de la MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey — arenă construită cu 1,5 miliarde de euro și cu o capacitate de 85.000 de locuri —, va fi arbitrată de slovenul Slavko Vinčić. Este doar a doua întâlnire oficială din istorie dintre cele două selecționate, după un meci de grupă din 1966, câștigat de Argentina, 2-1; toate celelalte 13 confruntări directe, din 1952 până în 2018, au fost amicale, ultima încheindu-se cu o victorie zdrobitoare a Spaniei, 6-1.

Parcursurile celor două finaliste spre ultimul act au fost aproape identice ca dramatism: Argentina a trecut de Capul Verde cu 3-2 după prelungiri în 16-imi, a întors un 0-2 în fața Egiptului în optimi, a eliminat Elveția cu 3-1 tot după prelungiri în sferturi, iar în semifinală a întors rezultatul cu Anglia în ultimele minute. Spania, la rândul ei, a avut un parcurs solid, încununat cu o victorie categorică, 2-0, în fața Franței în semifinală.

Miza simbolică a finalei depășește cu mult scorul. Pentru Lionel Messi, în vârstă de 38 de ani, este ultima sa apariție la o Cupă Mondială și șansa de a-și încheia cariera internațională cu un al doilea titlu mondial consecutiv. De partea cealaltă, Lamine Yamal, starul de 19 ani al Spaniei, reprezintă exact generația care ar putea prelua ștafeta de la Messi și Cristiano Ronaldo — cei doi mari rivali ai ultimelor două decenii de fotbal. Confruntarea directă Messi–Yamal, prima din istorie, este deja promovată drept unul dintre principalele motive de interes ale finalei. Conform calculelor de specialitate publicate înaintea meciului, Spania pleacă favorită, cu șanse estimate la puțin peste 56%, față de aproximativ 44% pentru Argentina, campioana en-titre.

Finalul de drum al lui Cristiano Ronaldo — și umbra arbitrajului

Dacă Messi va juca ultima sa finală mondială duminică, Cristiano Ronaldo și-a încheiat deja parcursul la Cupele Mondiale, într-un mod dureros pentru fanii portughezi. Portugalia a fost eliminată încă din optimile de finală, 0-1 cu Spania, printr-un gol marcat de Mikel Merino chiar la începutul prelungirilor, la doar câteva minute după ce intrase pe teren. Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a izbucnit în lacrimi la fluierul final, iar presa spaniolă a remarcat prestația modestă a Portugaliei în fața „Furiei Roja”.

Eliminarea Portugaliei a alimentat una dintre temele recurente ale turneului: percepția tot mai răspândită că anumite decizii de arbitraj au favorizat sistematic anumite echipe și staruri. Chiar înaintea meciului direct dintre Portugalia și Spania din 16-imi, desemnarea arbitrului englez Anthony Taylor — cu un istoric de decizii controversate în meciuri importante — a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale, mulți suporteri acuzând FIFA că favorizează în mod repetat anumite parcursuri. În fazele anterioare ale turneului, Portugalia trecuse deja de Croația într-un meci încheiat în polemici: un gol egalizator al croaților, marcat în minutul 103, a fost anulat de VAR pentru un ofsaid la limită, decizie confirmată prin tehnologia de senzori integrată în minge, dar contestată vehement de selecționerul Luka Modrić și de presa croată, care a vorbit despre un turneu „aranjat” în favoarea starului portughez.

Nu a fost, însă, singurul episod controversat al competiției. Publicații de specialitate au întocmit liste întregi cu decizii discutabile din acest turneu — de la un cartonaș roșu anulat pentru un jucător american, în urma căruia chiar președintele SUA, Donald Trump, s-a implicat public în dezbatere, până la eliminarea elvețianului Breel Embolo pentru simulare într-un meci cu Argentina, în care un cartonaș galben acordat inițial lui Leandro Paredes a fost, la rândul lui, anulat prin aceeași regulă a „identității greșite”. Selecționeri precum Thomas Tuchel (Anglia) și Hossam Hassan (Egipt) au criticat public standardul de arbitraj al turneului, iar sentimentul de inconsecvență în aplicarea regulilor a devenit unul dintre subiectele centrale ale acestei ediții, mai ales în rândul spectatorilor americani ajunși pentru prima dată la un turneu final.

Argentina, în centrul controverselor extra-sportive

Dincolo de teren, campioana en-titre a rămas principalul subiect de controversă al ultimelor zile ale turneului. După victoria dramatică din semifinala cu Anglia, câțiva jucători argentinieni — printre care Lisandro Martínez și Giovani Lo Celso — au fost fotografiați ținând un banner cu mesajul „Las Malvinas son Argentinas” (Insulele Malvine sunt argentiniene), redeschizând simbolic disputa teritorială asupra Insulelor Falkland/Malvine, care a dus la un scurt război între Argentina și Marea Britanie în 1982.

Gestul a stârnit o reacție politică rapidă la Londra. Mai mulți parlamentari britanici, printre care Andrew Griffith și liderul liberal-democrat Ed Davey, au cerut FIFA să suspende jucătorii implicați înaintea finalei, invocând precedentul creat de UEFA în 2024, când Álvaro Morata și Rodri au primit câte un meci suspendare pentru un scandat similar despre Gibraltar, după finala Euro. Regulamentul FIFA interzice explicit mesajele cu caracter politic pe teren, iar federația a deschis o anchetă disciplinară. Potrivit unor surse din presa spaniolă, decizia FIFA a fost, totuși, să nu suspende niciun jucător argentinian pentru finala de duminică, deși o eventuală sancțiune financiară rămâne posibilă — un precedent există: Argentina a fost amendată cu 20.000 de dolari pentru un banner identic afișat într-un amical din 2014.

Tensiunea nu s-a oprit la nivelul terenului. La câteva ore după victoria din semifinală, ministrul argentinian de Externe, Pablo Quirno, a acuzat public Marea Britanie de o „incursiune militară ilegală” în apele teritoriale argentiniene, după ce nava de patrulare HMS Medway, cu baza în Insulele Falkland, ar fi traversat, fără notificare prealabilă, ape revendicate de Argentina în largul provinciei Santa Cruz și al Țării de Foc. Buenos Aires a înaintat o notă oficială de protest ambasadei britanice, iar Quirno a acuzat Londra de agravarea tensiunilor din Atlanticul de Sud, reafirmând pretențiile de suveranitate ale Argentinei asupra arhipelagului. Ministerul britanic al Apărării a catalogat, la rândul său, trecerea navei drept o „trecere inofensivă”, permisă de dreptul maritim internațional, iar un purtător de cuvânt al premierului Keir Starmer a respins ferm poziția argentiniană, reafirmând dreptul locuitorilor insulelor la autodeterminare. Deși incidentul naval s-ar fi produs, de fapt, la începutul lunii iulie, momentul ales de oficialul argentinian pentru a-l face public — la câteva ore după victoria fotbalistică asupra Angliei — nu a fost, potrivit analiștilor citați de presa britanică, întâmplător.

Miza emoțională a acelei semifinale fusese, de altfel, resimțită și înainte de fluierul de start: presa românească și internațională au relatat că serviciile americane de securitate au tratat meciul Anglia–Argentina drept unul dintre cele mai sensibile din punct de vedere al riscului de securitate din întreg turneul, dată fiind încărcătura istorică și politică a rivalității dintre cele două națiuni.

Poveștile frumoase: cum a cucerit Capul Verde inima unui turneu întreg

În mijlocul acestor tensiuni, cea mai iubită poveste a Mondialului a venit dintr-o direcție complet neașteptată. Capul Verde — arhipelag de zece insule vulcanice din largul coastei vestice a Africii, cu o populație de aproximativ 500.000 de locuitori, mai mică decât a orașului Cluj-Napoca — a devenit cea mai mică națiune din istorie care s-a calificat vreodată în fazele eliminatorii ale unei Cupe Mondiale.

Calificarea „Rechinilor Albaștri”, așa cum sunt supranumiți, în turneul final a venit anul trecut, la capătul unei calificări africane spectaculoase, coincizând simbolic cu aniversarea a 50 de ani de independență a insulelor față de Portugalia — fosta putere colonială, a cărei limbă a rămas oficială și în Capul Verde. Lotul de 26 de jucători, angajați la 26 de cluburi diferite din 14 țări — inclusiv un jucător legitimat, la un moment dat, în România — a intrat în turneu cu șanse minime: un fost atacant englez pronosticase o înfrângere cu 7-0 în fața Spaniei, în meciul de debut din grupe.

Meciul s-a încheiat 0-0. Capul Verde a rămas, până la finalul competiției, singura echipă din tot turneul care a reușit să nu primească niciun gol de la Spania. Două remize suplimentare în grupe au dus mica națiune insulară direct în șaisprezecimile de finală, unde a dus campioana en-titre, Argentina, până în prelungiri, cedând dramatic, 2-3. Portarul de 39 de ani, Vozinha, a devenit unul dintre chipurile turneului, în special după imaginile emoționante în care a fost surprins plângând, apoi ridicând mândru drapelul Capului Verde, după remiza cu Spania — moment urmat, câteva săptămâni mai târziu, de o prestație de excepție în fața Argentinei, cu opt intervenții. Foști mari fotbaliști precum Gary Neville și Ian Wright au numit parcursul echipei una dintre cele mai mari realizări ale unei selecționate mici din istoria turneului, cerând public ca FIFA să asigure sprijin financiar sporit pentru națiunile mici de fotbal.

Momentul calificării propriu-zise, în faza grupelor, a rămas unul dintre cele mai emoționante ale întregului turneu: jucătorii Capului Verde, adunați în jurul unui telefon mobil pentru a urmări în direct rezultatul meciului Spania–Arabia Saudită care le decidea soarta, au izbucnit în celebrări incontrolabile în momentul confirmării calificării — scene care s-au reflectat instantaneu în petreceri de stradă în capitala Praia, dar și în comunitățile de diaspora din Massachusetts, Rotterdam sau alte colțuri ale lumii unde trăiesc cele câteva sute de mii de descendenți ai arhipelagului.

Alte momente memorabile ale turneului

Dincolo de povestea Capului Verde, ediția din 2026 a oferit un șir de momente virale și emoționante care au marcat conversația globală despre fotbal: de la notițele scrise de mână ale portarului englez Jordan Pickford pentru loviturile de departajare — descoperite, cu umor, de jucătorii argentinieni în timpul unei sesiuni de penalty-uri —, până la reacția publică a lui Lionel Messi la vederea acelorași notițe, devenită virală pe rețelele sociale. Fanii englezi, adunați în baruri celebre din New York precum Red Lion, pe Bleeker Street, au trăit intens fiecare fază a parcursului „Trei Lei” spre semifinală, mulți fiind convinși, până în ultimele minute ale meciului cu Argentina, că trofeul se întoarce în sfârșit acasă după 60 de ani.

Ce urmează

Cu Franța și Anglia jucându-se în această noapte pentru locul trei și onoarea Ghetei de Aur încă în joc între Mbappé, Messi, Kane și Bellingham, iar duminică seară MetLife Stadium găzduind ceea ce s-ar putea dovedi ultima apariție a lui Lionel Messi într-o finală de Cupă Mondială, weekendul care încheie CM 2026 rămâne încărcat deopotrivă de miză sportivă, encărcătură emoțională și tensiune politică. Indiferent de rezultatul de pe teren, turneul american va rămâne în istorie atât pentru amploarea sa fără precedent — 48 de echipe, 104 meciuri, trei țări gazdă —, cât și pentru felul în care a reușit să găzduiască, în aceeași lună, atât una dintre cele mai emoționante povești de outsider din istoria fotbalului, cât și unele dintre cele mai aprinse controverse diplomatice și de arbitraj ale ultimilor ani.