1 septembrie, data care ar putea decide cine conduce România. De ce mizează Nicușor Dan pe acest moment și ce variante rămân pe masă

România se apropie de un nou termen-cheie în cea mai lungă criză de guvernare din perioada postdecembristă: 1 septembrie, data la care președintele Nicușor Dan ar urma să facă o nouă desemnare pentru funcția de premier, potrivit unor surse politice citate de mai multe publicații și confirmate public de fostul premier PSD Mihai Tudose. De la demiterea guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, pe 5 mai, România se apropie de patru luni fără un executiv cu puteri depline — un record absolut pentru perioada de după 1989.

Ce spune Tudose

Invitat la emisiunea „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache, Mihai Tudose a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, președintele intenționează să anunțe „ceva” chiar pe 1 septembrie. Fostul premier a subliniat, totodată, limitele constituționale ale rolului partidelor în acest proces: PSD este un partid politic, nu poate face propriu-zis o desemnare, acest atribut aparținând exclusiv președintelui. Tudose a adăugat că, în opinia sa, șeful statului va ajunge la un moment dat la concluzia că trebuie să acționeze, având în vedere că situația politică și economică a țării rămâne una dificilă — o formulare pe care a rezumat-o direct, spunând că România se află „în picaj”.

Social-democratul a mers mai departe și a propus o soluție alternativă pentru ieșirea din criză: în opinia sa, formarea unui nou guvern ar trebui precedată de un consens politic mai larg, construit în jurul unui program de guvernare pe termen mediu și lung, agreat de toate partidele implicate, nu în jurul unei singure persoane desemnate premier. Tudose a criticat faptul că principalele repere ale politicilor guvernamentale din ultima perioadă au fost programele europene PNRR și SAFE — orizonturi, în opinia sa, prea limitate pentru a constitui un adevărat proiect de țară, PNRR urmând să se încheie chiar în această lună, iar SAFE fiind, practic, epuizat odată cu semnarea contractelor aferente. Fostul premier a susținut, de asemenea, că o soluție politică durabilă ar trebui să implice negocieri inclusiv cu AUR — o poziție care depășește granițele consensului actual al partidelor pro-europene.

Aritmetica parlamentară: cine are, de fapt, șanse

Miza reală a datei de 1 septembrie este strict matematică: formarea unei majorități de 233 de voturi în Parlament, prag pe care niciuna dintre variantele testate până acum nu l-a atins. Potrivit surselor politice citate de Antena 3 CNN, PSD ar conta, în acest moment, pe aproximativ 180 de voturi — aceeași cifră pe care o obținuse și guvernul Adrian Vestea, respins în plen cu doar 189 de voturi „pentru”, sub pragul necesar. Social-democrații ar fi încheiat deja înțelegeri cu Uniți pentru România (UPR) și ar conta pe sprijinul UDMR, ai cărui lideri nu au exclus, în declarații publice, susținerea unui guvern minoritar condus de PSD. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat totuși că formațiunea sa rămâne, deocamdată, angajată în varianta PNL-USR-UDMR, susținând candidatura eurodeputatului Siegfried Mureșan, și așteaptă o nominalizare oficială din partea președintelui înainte de a-și schimba poziția.

Pe masa lui Nicușor Dan s-ar afla, potrivit surselor citate de mai multe publicații, două variante principale: Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Alexandru Nazare, europarlamentar liberal. Chiar președintele PSD a recunoscut public că, în acest moment, nu poate garanta cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui guvern, estimând însă că situația se va clarifica după revenirea parlamentarilor din vacanță, la începutul lunii septembrie — vacanța parlamentară complică, la rândul ei, negocierile, întrucât votul de învestitură presupune prezența fizică a parlamentarilor în plen.

Un record istoric de interimat

Dacă desemnarea vine, așa cum se anticipează, în jurul datei de 1 septembrie, iar procesul de negociere și votul din Parlament se prelungesc în continuare, România ar depăși cu mult recordul istoric de guvernare interimară din perioada postdecembristă. Precedentul actual, stabilit de guvernul Emil Boc I, demis prin moțiune de cenzură pe 13 octombrie 2009, a rămas în funcție cu atribuții restrânse timp de 71 de zile, până la învestirea guvernului Boc II, pe 23 decembrie 2009. Cabinetul interimar condus de Ilie Bolojan a depășit deja acest interval, iar prelungirea negocierilor până la finalul lunii septembrie sau mai târziu ar duce criza actuală mult peste orice precedent din istoria recentă a României.

Context: un al treilea eșec ar putea readuce discuția despre anticipate

Cele două tentative anterioare de desemnare eșuate — retragerea lui Eugen Tomac, înaintea votului din Parlament, din lipsă de susținere, și respingerea în plen a candidaturii lui Adrian Vestea, cu doar 189 din cele 233 de voturi necesare — au adus deja, la un moment dat, discuția despre alegeri anticipate în centrul dezbaterii publice, deși niciun lider politic important nu a susținut oficial această variantă ca soluție imediată. Nicușor Dan a repetat, în declarațiile sale publice din ultimele săptămâni, condiția pe care a menținut-o de la începutul crizei: nu va face o nouă nominalizare decât în momentul în care va avea certitudinea unei majorități reale în Parlament, subliniind că blocajul actual este cauzat tocmai de condițiile pe care partidele politice și le-au autoimpus și de la care refuză, deocamdată, să renunțe.

De ce contează, dincolo de cursa pentru Palatul Victoria

Miza depășește cu mult simpla numărătoare de voturi. România se confruntă, în paralel cu criza politică, cu o datorie publică ce a trecut pragul de 60% din PIB, cu termene critice pentru încasarea ultimelor tranșe din PNRR — condiționate de adoptarea Legii Salarizării și a Legii ANI până la 31 august —, și cu o criză energetică și hidrologică ale cărei efecte se resimt deja direct în buzunarul și în viața de zi cu zi a românilor. Într-un asemenea context, absența unui guvern cu puteri depline nu mai este doar un detaliu procedural, ci un factor activ de risc pentru capacitatea țării de a răspunde rapid la fiecare dintre aceste crize suprapuse. Rămâne de văzut dacă 1 septembrie va aduce, în sfârșit, o soluție reală, sau doar un nou capitol al aceleiași negocieri prelungite.