Turcia redesenează harta energetică a Europei: Strategia lui Erdogan care slăbește dominația Rusiei

Ankara mizează pe GNL american și producția internă pentru a deveni hub regional, reducând dramatic importurile de gaze rusești și iraniene

București, 9 octombrie 2025 – Turcia se află în plin proces de transformare dintr-o piață de consum pentru gazele rusești și iraniene într-un jucător strategic pe scena energetică europeană. Prin combinarea producției interne de gaz natural din Marea Neagră cu importuri masive de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, Ankara construiește o nouă arhitectură energetică care ar putea schimba fundamental echilibrul de putere în Europa și reduce influența Moscovei în regiune.

Strategia ambițioasă: Jumătate din necesarul național până în 2028

Autoritățile turce au anunțat o strategie energetică care vizează satisfacerea a peste jumătate din consumul intern de gaze naturale prin resurse proprii și importuri de GNL, reducând astfel dependența de gazele furnizate prin conducte din Rusia, Iran și Azerbaidjan.

Potrivit estimărilor experților, producția internă și importurile contractate de GNL vor depăși 26 de miliarde de metri cubi anual începând cu 2028, față de doar 15 miliarde de metri cubi în 2025. Această cantitate ar acoperi mai mult de jumătate din cererea anuală a Turciei, estimată la aproximativ 53 de miliarde de metri cubi.

„Turcia a transmis că va profita de abundența globală de gaz natural lichefiat", a declarat Sohbet Karbuz, expert al Organizației Mediteraneene pentru Energie și Climă, cu sediul la Paris.

Această schimbare strategică marchează o transformare radicală față de rolul tradițional al Turciei ca simplu consumator captiv pentru gazele rusești și iraniene, într-un moment în care majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au redus drastic sau au oprit complet importurile din aceste țări în urma invaziei Rusiei în Ucraina din februarie 2022.

De la dependență la diversificare: Scăderea dramatică a cotei Rusiei

Evoluția relației energetice dintre Turcia și Rusia ilustrează perfect direcția strategică în care se îndreaptă Ankara. În prezent, cota de piață a Rusiei în aprovizionarea cu gaze a Turciei este de aproximativ 37% – o scădere spectaculoasă față de peste 60% acum două decenii.

Această eroziune a poziției dominante a Gazprom pe piața turcă nu este rezultatul unor decizii politice bruște, ci al unei strategii bine gândite de diversificare a surselor de aprovizionare, accelerată în ultimii ani de contextul geopolitic și de disponibilitatea crescută a GNL pe piețele internaționale.

Mai mult, contractele majore pe termen lung care au legat Turcia de Rusia se apropie de expirare:

• Conducta Blue Stream: Contract pentru aproximativ 16 miliarde de metri cubi anual, aproape de expirare

• Conducta TurkStream: Contract pentru aproximativ 6 miliarde de metri cubi anual, aproape de expirare

• Contractul cu Iranul: 10 miliarde de metri cubi anual, expiră la mijlocul anului 2026

• Contractele cu Azerbaidjanul: 9,5 miliarde de metri cubi, valabile până în 2030 și 2033

Total, aceste contracte asigură în prezent aproximativ 41 de miliarde de metri cubi anual. Însă, odată ce producția internă și GNL-ul vor acoperi peste jumătate din cerere, decalajul pentru importurile prin conducte va scădea la aproximativ 26 de miliarde de metri cubi – mult sub capacitatea contractată actual.

BOTAS: De la consumator la comerciant regional

Compania de stat turcă pentru gaze naturale, BOTAS, joacă un rol central în această transformare strategică. În loc să funcționeze doar ca importator pentru consumul intern, BOTAS se poziționează ca un comerciant regional de gaze, capabil să cumpere, să stocheze și să revândă GNL către țările vecine.

Primii pași în această direcție au fost deja făcuți. BOTAS a început să furnizeze volume mici de gaze către România și Ungaria, ca parte a planului mai larg de a consolida Turcia ca hub regional de tranzacționare și distribuție.

Această nouă funcție transformă Turcia dintr-un punct terminus pentru gazele care tranzitează regiunea într-un nod activ de distribuție, similar cu rolul pe care Olanda sau Belgia îl au în nord-vestul Europei pentru GNL.

Infrastructura impresionantă: 58 miliarde mc capacitate anuală

Pentru a-și susține ambițiile de hub regional, Turcia a investit masiv în infrastructura necesară importului, stocării și distribuției gazelor naturale lichefiate.

Capacitatea totală de import a Turciei a ajuns la 58 de miliarde de metri cubi anual – o cifră impresionantă care depășește întreaga cerere națională. Această supracapacitate nu este accidentală, ci face parte din strategia de a avea flexibilitate în negocierile cu furnizorii și de a putea reexporta excedentele către piețele europene.

Investițiile includ:

• Terminale de regasificare pentru transformarea GNL-ului în gaz natural care poate fi injectat în rețeaua de conducte

• Capacități de stocare pentru a permite cumpărarea de gaze când prețurile sunt favorabile

• Infrastructură de transport pentru a permite fluxuri către România, Ungaria și potențial alte țări din regiune

• Prospecțiuni și exploatare în Marea Neagră pentru creșterea producției interne

Contractele cu furnizorii americani: 43 miliarde dolari

Piesa centrală a strategiei turce o reprezintă acordurile masive de import de GNL din Statele Unite, care totalizează 43 de miliarde de dolari.

Cel mai recent și mai important contract a fost semnat în septembrie 2025 cu grupul elvețian Mercuria Energy, pentru o perioadă de 20 de ani. Acest acord asigură livrări constante de GNL american către Turcia pe termen lung, oferind securitate aprovizionării și prevedibilitate în planificarea energetică.

Pe lângă Mercuria, BOTAS a mai semnat acorduri semnificative cu:

• Shell (septembrie 2024): Contract pe 10 ani pentru aprovizionare cu GNL, cu opțiunea de redirecționare a livrărilor către Europa

• TotalEnergies (septembrie 2024): Acord pe 10 ani pentru 1,6 miliarde de metri cubi anual, cu opțiunea de redirecționare către Europa și Egipt

• Alți furnizori americani și internaționali

Ministrul turc al energiei, Alparslan Bayraktar, a explicat raționamentul acestor alegeri: „Gazul natural lichefiat american oferă alternative mai ieftine", subliniind avantajul de cost pe care GNL-ul îl oferă față de gazele furnizate prin conducte de către Rusia și Iran.

Producția internă: Descoperirile din Marea Neagră

Un element crucial al independenței energetice a Turciei îl reprezintă dezvoltarea producției interne de gaz natural din zăcămintele descoperite în Marea Neagră.

În ultimii ani, Turcia a investit semnificativ în prospecțiuni maritime și a reușit să identifice rezerve importante de gaze naturale în apele sale teritoriale din Marea Neagră. Aceste descoperiri au fost salutate de autoritățile de la Ankara ca fiind esențiale pentru reducerea dependenței energetice a țării.

Deși producția actuală este încă modestă, estimările arată că aceasta va crește semnificativ în următorii ani, contribuind substanțial la obiectivul de acoperire a jumătate din consumul național din resurse proprii și GNL importat.

Implicațiile geopolitice: Moscova și Teheranul pierd influență

Dacă Turcia își va implementa complet planul strategic, consecințele geopolitice vor fi majore pentru echilibrul de putere în regiunea extinsă a Mării Negre și Mediteranei Orientale.

Pentru Rusia:

• Pierderea ultimei mari piețe europene pentru gazele sale

• Reducerea dramatică a veniturilor din exportul de gaze către Turcia

• Diminuarea influenței politice pe care o exercita prin relația energetică privilegiată cu Ankara

• Necesitatea de a găsi alte piețe pentru gazele care nu mai pot fi vândute în Europa

Pentru Iran:

• Expirarea contractului de 10 miliarde de metri cubi anual la mijlocul anului 2026

• Probabilitate scăzută de reînnoire, având în vedere presiunile internaționale și alternativele mai atractive ale Turciei

• Pierderea unei importante surse de venituri și a unui client strategic

Pentru Europa:

• O nouă sursă de aprovizionare prin Turcia, care ar putea distribui GNL către România, Ungaria și alte țări din regiune

• Reducerea indirectă a dependenței de gazele rusești prin intermediul unui partener NATO

• Creșterea flexibilității și a opțiunilor de diversificare pentru statele est-europene

Pentru Statele Unite:

• Consolidarea poziției ca principal furnizor de GNL pentru Turcia și, indirect, pentru o parte din Europa

• Creșterea influenței economice și politice în regiune

• Slăbirea poziției strategice a Rusiei și Iranului

Analiza experților: Turcia ar putea opri complet importurile rusești

Deși gazul rusesc continuă să curgă în prezent la capacitate maximă prin conductele Blue Stream și TurkStream, analiștii energetici consideră că BOTAS ar putea opri complet importurile din Rusia în următorii 2-3 ani.

Această predicție se bazează pe convergența mai multor factori:

1. Creșterea capacității alternative de aprovizionare prin GNL și producție internă

2. Expirarea contractelor pe termen lung cu Rusia, care va permite renegocieri pe termeni mult mai favorabili pentru Turcia sau chiar renunțarea la reînnoirea lor

3. Presiunile internaționale, în special din partea SUA și a aliaților NATO, pentru reducerea legăturilor energetice cu Moscova

4. Avantajul economic al GNL-ului american față de gazele rusești, având în vedere abundența acestuia pe piețele internaționale

„Turcia va căuta termeni mai flexibili și volume mai mici pentru a-și diversifica sursele", a explicat expertul Sohbet Karbuz, subliniind că Ankara dorește să evite în viitor situațiile de dependență excesivă de un singur furnizor.

Perspectiva Moscovei: Optimism forțat

Rusia, prin vocile oficiale ale instituțiilor sale energetice, încearcă să minimalizeze impactul acestor evoluții asupra intereselor sale economice.

Alexei Belogoriev, director adjunct al Institutului pentru Energie și Finanțe din Moscova, a declarat că „gazul rusesc este competitiv și oferă un surplus pe care BOTAS îl poate folosi pentru a pune presiune pe alți furnizori", sugerând că Turcia va continua să cumpere gaze rusești pentru a-și întări poziția de negociere cu alți furnizori.

Cu toate acestea, această perspectivă pare mai degrabă o încercare de a salva aparențele decât o analiză realistă a tendințelor pe termen mediu și lung. Toate indiciile arată că Turcia se îndreaptă spre o reducere semnificativă, dacă nu chiar o eliminare completă, a importurilor de gaze rusești.

Pragmatismul turc: Relații economice continue cu Rusia

În ciuda schimbării strategice în sectorul gazelor naturale, Turcia menține o abordare pragmatică și echilibrată în relațiile sale cu Rusia, evitând o ruptură brutală care ar putea avea consecințe negative pentru economia sa.

Ministrul turc al energiei, Alparslan Bayraktar, a fost explicit în această privință: Turcia trebuie să cumpere gaz „de la toți furnizorii disponibili, inclusiv Rusia, Iran și Azerbaidjan", subliniind că diversificarea nu înseamnă renunțare totală la anumiți furnizori, ci reducerea dependenței excessive de aceștia.

Dincolo de sectorul gazelor, Ankara menține legături economice profunde cu Moscova:

• Centrala nucleară Akkuyu: Primul reactor nuclear al Turciei este construit de compania rusă Rosatom, într-un proiect în valoare de miliarde de dolari

• Importuri de petrol: Rusia rămâne unul dintre principalii furnizori de țiței pentru rafineriile turce

• Motorină: Turcia importă cantități semnificative de produse petroliere rafinate din Rusia

Această abordare duală – reducerea dependenței de gazele rusești în timp ce se mențin alte relații economice – reflectă politica de echilibru caracteristică lui Erdogan, care încearcă să maximizeze avantajele Turciei fără a se aliena complet nici Occidentul, nici Rusia.

Proiectul hub-ului de la Istanbul: Între viziune și realitate

În noiembrie 2024, ministrul turc al energiei a anunțat că Turcia poartă discuții cu Rusia pentru înființarea unui hub de tranzacționare a gazelor la Istanbul, care ar putea deveni operațional în 2025.

„Am pus la punct o infrastructură solidă pentru o platformă de tranzacționare care ar putea să devină operațională încă din 2025 la Istanbul Finance Centre, conform unui parteneriat între Botas și Gazprom", a declarat Alparslan Bayraktar într-un interviu pentru cotidianul turc Milliyet.

Ideea este de a crea un Istanbul Gas Index – un sistem de stabilire a prețurilor la gaze bazat pe tranzacțiile efectuate la Istanbul, similar cu alte hub-uri europene de gaze (TTF în Olanda, NBP în Marea Britanie).

„Va fi un Istanbul Gas Index. Asta înseamnă că prețurile la gaze vor fi stabilite la Istanbul…Rusia își va vinde gazele la un preț bazat pe Istanbul Gas Index", a explicat ministrul turc.

Cu toate acestea, experții energetici manifestă scepticism față de viabilitatea acestui proiect în contextul actual geopolitic.

Agnia Grigas, de la think-tank-ul american Atlantic Council, avertizează că „chiar și cu conducta TurkStream, Turcia nu are posibilitatea de a deveni un hub de gaze naturale pentru Europa, pentru că statele membre UE și țările din vecinătatea Rusiei încearcă să se distanțeze de energia rusă".

În plus, majoritatea țărilor europene caută surse alternative de aprovizionare din Marea Caspică, Norvegia, Africa de Nord și, mai ales, din SUA și Qatar pe bază de GNL – nu prin intermediul Rusiei, indiferent de ruta de transport.

Strategia duală: Între NATO și interesele economice

Turcia se află într-o poziție unică și delicată: este membră NATO, dar menține relații economice strânse cu Rusia; sprijină Ucraina cu drone militare, dar refuză să impună sancțiuni Moscovei; urmărește integrarea economică mai strânsă cu Occidentul, dar negociază cu Gazprom.

Această strategie de echilibru reflectă atât personalitatea președintelui Recep Tayyip Erdogan, cât și interesele obiective ale Turciei ca putere regională care dorește să maximizeze autonomia și influența sa.

Din perspectiva energetică, strategia pare să fie clară:

1. Pe termen scurt (2025-2026): Menținerea aprovizionării din toate sursele disponibile, inclusiv Rusia, în timp ce se construiește infrastructura pentru alternativele de GNL

2. Pe termen mediu (2027-2028): Reducerea semnificativă a importurilor rusești pe măsură ce producția internă și GNL-ul acoperă o parte tot mai mare din consum

3. Pe termen lung (post-2028): Transformarea Turciei într-un hub regional care importă GNL și îl redistribuie către țările din regiune, devenind un intermediar între furnizorii globali de GNL și piețele est-europene

Consecințele pentru România și regiunea Mării Negre

Pentru România, evoluțiile din Turcia au implicații importante:

Oportunități:

• Posibilitatea de a importa GNL prin Turcia ca sursă suplimentară de diversificare

• Potențiale parteneriate în exploatarea gazelor din Marea Neagră

• Reducerea influenței rusești în regiunea extinsă a Mării Negre

Provocări:

• Competiția pentru piața de export de gaze din Marea Neagră (atât România cât și Turcia dezvoltă producția)

• Dependența de infrastructura turcă pentru anumite rute de aprovizionare

• Necesitatea de a evalua corect fiabilitatea Turciei ca partener energetic, având în vedere echilibrele sale politice complexe

Concluzie: O reconfigurare profundă a hărții energetice

Strategia energetică a Turciei reprezintă mai mult decât o simplă diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Este o reconfigurare profundă a arhitecturii energetice regionale, care va avea efecte pe termen lung asupra echilibrului de putere între marile puteri și asupra securității energetice a Europei.

Transformarea Turciei dintr-o piață de consum captivă pentru gazele rusești și iraniene într-un hub regional activ, capabil să importe, să stocheze și să redistribuie GNL către țările vecine, marchează un moment de cotitură în geopolitica energiei din regiunea extinsă a Mării Negre și Mediteranei.

Pentru Rusia, pierderea Turciei ca piață majoră pentru gaze vine să completeze tabloul sumbru al izolării sale energetice de Europa, după ce a pierdut deja piețele din Germania, Italia, Franța și alte state vest-europene în urma invaziei din Ucraina.

Pentru Europa, succesul strategiei turce ar însemna o nouă opțiune de diversificare și o reducere suplimentară a dependenței de Moscova, chiar dacă indirect și prin intermediul unui partener – Turcia – ale cărui echilibre politice complexe necesită o monitorizare atentă.

Rămâne de văzut dacă Ankara va reuși să navigheze cu succes între presiunile contradictorii ale aliaților NATO și interesele sale economice pe termen scurt legate de Rusia, transformându-se efectiv într-un hub regional de energie sau dacă ambițiile sale vor fi temperate de realitățile geopolitice și comerciale ale pieței energetice globale.