Kövesi: „Nimeni din România nu ne sesizează legat de neregulile din Portul Constanța. Dar vă promit că vom ajunge și acolo.”

Șefa Parchetului European critică blocajul instituțional din România și avertizează că EPPO va investiga oricum suspiciunile de fraudă vamală și TVA: „Vom ajunge în portul Constanța – mai greu, dar vom ajunge”

Într-un mesaj cu greutatea unui rechizitoriu public, procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi a acuzat frontal instituțiile românești de pasivitate sistemică în fața posibilelor fraude din Portul Constanța, unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale Uniunii Europene.

„Parchetul European poate ajuta România. Poate reduce frauda cu TVA, poate combate frauda vamală, poate aduce bani înapoi în buget. Dar dacă nimeni nu ne sesizează și nimeni nu vrea să lucreze cu noi, vă promit eu că o să lucrăm mai greu, mai dificil, dar tot o să ajungem acolo – în portul Constanța”, a declarat Kövesi, într-un interviu recent.

Tonul ei a fost direct, lipsit de echivoc. Într-o perioadă în care Bruxelles-ul intensifică eforturile pentru combaterea evaziunii transfrontaliere, România pare să rămână una dintre verigile slabe ale lanțului.

„Nu poate nimeni să mă convingă că nu știți ce se întâmplă în țara voastră”

Declarațiile lui Kövesi scot la iveală o problemă structurală: în șase ani de existență a Parchetului European (EPPO), nicio instituție din România nu a sesizat oficial vreo neregulă legată de Portul Constanța, deși există semnale privind posibile fraude vamale, scheme de evitare a plății TVA-ului și rețele de contrabandă operate prin intermediul unor companii-fantomă.

„Au fost situații în care am văzut că bunurile au intrat în Portul Constanța, aveau destinație finală Germania sau Spania. Noi venim cu informațiile din Spania și din Germania și vedem ce se întâmplă în România. Nu poate nimeni să mă convingă că tu, din România, nu vezi ce se întâmplă la tine în țară”, a spus Kövesi.

Această afirmație a devenit rapid virală în mediile juridice și de presă. Nu doar pentru tonul său dur, ci și pentru implicația ei: România depinde de alții ca să afle ce se întâmplă în propriile frontiere economice.

Portul Constanța — o poartă europeană cu control minimal

Portul Constanța este principalul terminal maritim al României, dar și unul dintre cele mai mari porturi din Europa Centrală și de Est. În fiecare an, pe aici trec zeci de milioane de tone de mărfuri, de la cereale și petrol până la echipamente industriale și bunuri de larg consum importate din Asia.

În termeni economici, Constanța este un punct de intersecție între rutele Asiei și ale Uniunii Europene — un loc unde diferențele de taxe, reglementări și niveluri de control pot fi speculate de rețele de fraudă sofisticate.

Totuși, în România, nu există niciun dosar penal major privind fraude vamale sistemice în port, nici investigații ample privind pierderi de TVA la importuri, deși patternurile statistice arată deviații semnificative față de media europeană.

EPPO și „reflexul instituțional” care lipsește

Parchetul European, lansat în 2019 ca o structură supranațională de investigare a fraudelor care afectează bugetul Uniunii Europene, are competența de a investiga infracțiuni transfrontaliere, dar nu poate deschide dosare fără sesizări sau date de la instituțiile naționale.

„Noi nu suntem poliție. Nu avem vamă, nu avem organe de control. Trebuie ca cineva să detecteze, să raporteze, și apoi venim noi să investigăm. Asta trebuie să fie un reflex.”

Reflexul lipsește.

Kövesi vorbește de o barieră de neîncredere între instituțiile românești și structurile europene. În loc să fie parteneri, ele par să funcționeze în paralel – cu proceduri lente, competențe neclare și, uneori, cu teamă de expunere politică.

Lecția greacă: 2.435 de containere confiscate, sute de milioane recuperate

Pentru a ilustra diferența, Kövesi a oferit exemplul operațiunii „Calypso” din portul Pireu, Grecia — una dintre cele mai ample anchete europene din ultimul deceniu în domeniul fraudelor vamale.

În această operațiune, EPPO a colaborat cu autoritățile vamale și polițienești elene, descoperind o rețea care evita plata TVA-ului și a taxelor vamale prin falsificarea documentelor de import.

Rezultatul:

• 2.435 de containere confiscate;

• bunuri provenite din China, inclusiv biciclete electrice, textile și încălțăminte;

• o rețea activă de cel puțin opt ani, cu ramificații în mai multe state UE;

• prejudicii estimate la peste 800 de milioane de euro (taxe vamale și TVA cumulat).

„Acolo unde instituțiile vor să colaboreze, se pot obține rezultate uriașe. Unde nu, ajungem oricum, doar că mai greu.”

România, în topul fraudei, dar fără reacție

Paradoxul evidențiat de Kövesi este că România nu lipsește din statisticile EPPO – dimpotrivă.

În 2024, Parchetul European a deschis 251 de anchete cu legături românești, însumând un prejudiciu estimat la 2,3 miliarde de euro, al treilea cel mai mare din Uniune, după Italia și Germania.

Cele mai multe cazuri privesc fraude cu fonduri europene, achiziții publice fictive și scheme de rambursare ilegală a TVA, însă niciuna nu vizează rețele portuare sau contrabandă la scară mare.

Cu alte cuvinte, țara este activă în zona efectelor, nu în zona sursei.

Lipsa de cooperare — simptom al unui sistem care se teme de transparență

Cei care au lucrat în sistemul judiciar românesc știu că problema invocată de Kövesi nu e nouă: instituțiile naționale ezită să deschidă subiecte cu potențial politic sau economic sensibil.

Portul Constanța este de ani buni subiect de controverse — concesiuni obscure, firme de intermediere legate de foști politicieni, licitații suspecte. Deși presa și societatea civilă au semnalat constant nereguli, puține cazuri ajung în faza de investigație penală.

Lipsa de sesizări către EPPO nu e doar o problemă de neglijență, ci de cultură instituțională: evitarea responsabilității și teama de reacție.

Cum se vede din Europa: România ca „zonă gri” în arhitectura fiscală a UE

În Bruxelles, poziția României este privită cu îngrijorare. În rapoartele interne ale Comisiei Europene privind cooperarea judiciară, România figurează constant ca stat cu „nivel redus de proactivitate în raportarea fraudei transnaționale”.

EPPO și OLAF (Oficiul European Antifraudă) colaborează pentru identificarea fluxurilor vamale anormale între Asia și Europa. Pe hărțile acestor fluxuri, Constanța apare ca un nod de risc – o poartă estică unde bunurile intră legal, dar valorile declarate la vamă scad suspect de mult.

Unii experți ai Comisiei numesc acest fenomen „exportul de fiscalitate scăzută”: bunurile declarate subevaluate în porturile periferice sunt ulterior revândute în Vest la prețuri reale, iar diferența devine profit neimpozitat.

O miză financiară enormă: miliarde pierdute anual

Frauda cu TVA la nivelul Uniunii Europene depășește 93 de miliarde de euro pe an, potrivit Eurostat, iar frauda vamală(evitarea taxelor de import) generează alte 16 miliarde pierdute.

România este printre cele mai afectate state membre, cu o „pierdere de TVA” estimată la 35% din potențialul colectabil, cel mai mare din UE. În porturi precum Constanța, unde volumele comerciale sunt uriașe, fiecare procent pierdut înseamnă sute de milioane.

De ce tăcerea devine complicitate

În contextul geopolitic actual — războiul din Ucraina, presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare și nevoia UE de fonduri proprii — mesajul lui Kövesi capătă semnificație strategică.

„Tăcerea instituțională nu e neutralitate, e complicitate prin inacțiune.”

Portul Constanța nu este doar o problemă de justiție, ci una de securitate economică. Într-o regiune unde fluxurile de mărfuri se intersectează cu influențele economice rusești, chineze și turcești, absența controlului efectiv devine vulnerabilitate geopolitică.

„Vom ajunge acolo” — o promisiune și o amenințare

„O să ajungem în Portul Constanța, mai greu, mai dificil, dar o să ajungem.”

Pentru mulți, fraza lui Kövesi e o simplă declarație. Pentru cei care cunosc mecanismele EPPO, e o promisiune procedurală: anchetele vor continua, cu sau fără colaborarea României.

În trecut, instituția a demonstrat că poate opera eficient chiar și atunci când guvernele naționale nu cooperează. În Bulgaria și Slovacia, EPPO a deschis dosare după ce a primit semnale de la parteneri privați sau de la alte state membre.

Dacă România nu oferă acces la date, EPPO va folosi surse externe — schimburi de informații fiscale, transporturi monitorizate în alte porturi europene, sau colaborări cu agențiile din Germania și Spania, țări pe ale căror piețe ajung produsele importate prin Constanța.

România între două modele

Cazul Constanța marchează o bifurcație:

• Modelul Grecia, unde autoritățile naționale au lucrat cot la cot cu EPPO și au recuperat sute de milioane;

• Modelul România, unde lipsa de sesizări lasă loc percepției de indiferență.

Diferența dintre cele două nu e de competență, ci de voință.

Concluzie: când justiția europeană bate la ușă

Declarațiile lui Kövesi nu sunt doar o critică — sunt o invitație la acțiune. România are de ales între a participa la efortul european de combatere a fraudei sau a deveni, prin pasivitate, un refugiu pentru ea.

EPPO nu cere altceva decât ce scrie în tratate: cooperare loială între statele membre.
Dar acolo unde tăcerea ține loc de colaborare, ancheta nu se oprește — doar întârzie.

„Dacă nimeni nu ne sesizează, vom merge mai greu, dar vom merge. Și vom ajunge acolo.”

În spatele acestei promisiuni se află un avertisment: indiferent cât de adânc e îngropată frauda, Europa are memorie lungă — și răbdare procedurală infinită.