Opinii
3 apr. 2026
SUA și NATO: Cum a distrus Donald Trump garanția americană de securitate fără să semneze niciun document și ce rămâne în urma sa
Opinii
Timp de citire: 1 minute

În imediata apropiere se afla Viorel Cerchez (cel care a devalizat Hidroelectrica și a ajuns șef la Stejarii).
În loc să contribuie, prin taxe, la bugetul statului pentru copii și bătrâni, Ion Țiriac și fiul său, Ion Alexandru Țiriac (despre care au existat în trecut acuzații privind consumul de droguri), își etalează luxul și hobby-urile, potrivit criticilor, toate pe seama banilor românilor.
Cu lacrimi în ochi, Ion Țiriac, considerat de unii drept un „devalizator” al bugetului României în ultimii 30 de ani, a declarat: „Aș vrea să spun că am emoții, dar de obicei le transform în fapte. Și cred că nu greșesc spunând că ceea ce avem aici este cea mai mare colecție de acest fel din Europa. Avem piese care datează de la sfârșitul anilor 1800, precum acest Hurtu, până la modele intrate în colecție chiar săptămâna trecută.”
Inaugurată cu mare fast, în prezența, în mare parte, a celor considerați „fomiști” și „aplaudaci” ai celui acuzat că ar fi devalizat ani întregi bugetul României, galeria a avut și o zi specială dedicată pasionaților de automobile: prima vizită în noul spațiu a avut loc joi, 20 noiembrie. Începând de atunci, galeria poate fi vizitată în mod obișnuit de vineri până duminică, în același interval orar.
Related Articles