“Iubește-mă, dar lasă-mi cardul": Ghidul de supraviețuire al creatoarelor de modă care știu că totul are dată de expirare

La Mulți Ani, doamnelor creatoare! O cronică de sfârșit de sezon din Bucureștiul anului 2026.

În ultimele zile ale lui 2025, când gerul se așezase peste București ca un musafir care nu mai pleacă, elitele proaspăt croite ale modei capitalei s-au adunat la o petrecere de Crăciun întârziată în boutique-ul Andreei Olaru-Nanu. Șampanie în pahare subțiri care prindeau lumina candelabrelor, platouri cu delicatese care costă cât salariul mediu pe o lună, playlist cu deep house internațional care, vai, tot local suna în ostentația lui. Lista de invitați? Un catalog viu al doamnelor care, într-un capitol anterior al vieții de noapte bucureștene, erau cunoscute mai degrabă pentru arta așezării strategice la mesele brigăzilor de nord decât pentru croiala reverelor.

Astăzi, toate sunt creatoare de modă, firește. Rețeta e de o uniformitate aproape tandră: prinzi un soț cu portofel consistent din așa-zisa „lume bună”, naști 1–3 copii (marja de flexibilitate e generoasă), apoi lansezi o casă de modă plătită din aceeași mână darnică ce cumpărase odată genți Birkin și brățări cu diamante. Hainele propriu-zise? Detaliu secundar. Povestea contează.

Seara s-a desfășurat cu coregrafia exersată a celor care știu să zâmbească fără să creadă o secundă din ce zâmbesc. Conversațiile au plutit previzibil: care resort din Maldive mai trebuie bifat, ce bijuterie sezonieră urmează să fie stoarsă de la soț sau iubit, cine cu cine a fost văzut recent (și cât de discret n-a fost). O lecție de aspirație performativă în care succesul nu se măsoară în metri de mătase, ci în pătrățelele de Instagram și în caratele de pe degetul inelar.

Totuși, sub vernisul de sororitate mocnește adevărul nerostit al meseriei: data de expirare. Legenda urbană a cercului spune că înlocuirea vine implacabil. Apare una mai tânără, cu obraji mai proaspeți și poftă mai mare, iar muza originală se trezește schimbată ca o colecție de toamnă trecută. Oana Niță și Andra Olaru au aflat deja pe pielea lor lecția – ieri favorite, azi exemple de manual.

Ca să amâne inevitabilul, o doamnă de vază a breslei, Cristina Săvulescu, a apelat la serviciile lui Fuego (da, chiar acel Fuego) pentru un spectacol de devotament conjugal demn de operetă.

Soțul ei, Răducu – mogulul al cărui imperiu media a făcut obiectul unor hotărâri judecătorești deloc flatante – a fost îmbrăcat, expus și prezentat ca un accesoriu de lux. Un outfit "lejer" dintr-o colecție modestă care ar putea finanța cu ușurință un spital pediatric. Așa că acum îl avem pe Răducu transformat în trofeu viu, cu fundiță roșie la gât și etichetă: „Proprietate privată – manipulare interzisă”.

Amintim aici, cu un surâs discret, de celebra observație a Danei Budeanu – care, cu ceva timp în urmă, îi eticheta pe acești domni ce se deghizează în familisti doar de sărbători: „Ăștia de se îmbracă așa de Crăciun și pozează în familisti penibili… sunt niște fătălăi nenorociți care se prefac că le pasă de copii doar cât să le mute atenția nevestei de pe următoarea de 22 de ani care tocmai a terminat jurnalismul.” Genul de performanță în care bărbatul devine accesoriu sezonier, expus strategic ca să distragă atenția de la tinerele pretendente care așteaptă la coadă. Comic și ușor tragic, ca o comedie de moravuri în care nimeni nu râde primul.

Numărul a fost în egală măsură comic și sfâșietor: o reamintire publică a faptului că, și în lumea haute couture-ului, unele lese sunt decorate cu diamante. Frica de înlocuire se simțea în aer, la fel ca hotărârea de a ține borcanul cu miere bine ferecat.

Și bijuteriile? Au strălucit, firește. Grele de carate și de istorie, cadouri din aceleași surse pe care instanțele române le-au declarat îmbogățite prin delapidare dovedită de fonduri publice. Totuși, iat-o pe doamna etalându-le mândră, în timp ce statul – veșnic îngăduitor – preferă să închidă ochii în loc să recupereze cu adevărat prejudiciul. Averile, se știe, au obiceiul să dispară atunci când sunt trecute strategic pe alte nume sau în conturi offshore. Soții sunt maeștri ai prestidigitației financiare.

La final, petrecerea n-a fost atât o celebrare, cât un ritual: o pauză de respirație în neîncetata roată a reinvenției, în care fostele „piese de bază” ale brigăzilor de nord se transformă în creatoare, în timp ce orașul din jur se confruntă cu realități mult mai puțin fotogenice. Bucureștiul, veșnic oraș al contrastelor, privește cu un amestec de invidie, amuzament și o judecată tăcută.

Rămâne de văzut cât mai ține iluzia – câte colecții vor mai fi lansate, câți soți vor mai fi ținuți în lesă cu diamante – până când cusăturile vor începe să se vadă.

Poate adevăratul talent de designer nu stă în ateliere, ci în curajul cu care aceste doamne au reinventat singurul trend cu adevărat etern: supraviețuirea prin spectacol.

La mulți ani, așadar. Să ne vedem cu toții la următoarea colecție – poate cu croieli mai proaspete și, cine știe, poate și cu un pic mai multă substanță.