Noul Mare Joc: Cum pariul lui Trump pe Asia Centrală remodelează echilibrul puterii globale

Summitul istoric de la Casa Albă din 6 noiembrie 2025 marchează o cotitură în competiția pentru resurse strategice și influență în Eurasia

Notă: Termenul "Marele Joc" folosit în acest articol face referire metaforică la competiția geopolitică din secolul al XIX-lea dintre Imperiul Britanic și Imperiul Rus pentru influență în Asia Centrală, cunoscută sub numele de "The Great Game". Utilizăm această referință istorică pentru a ilustra rivalitatea contemporană dintre marile puteri – SUA, China și Rusia – pentru resurse strategice și influență în aceeași regiune.

Pe 6 noiembrie 2025, cei cinci lideri din Asia Centrală – președinții Kazahstanului, Uzbekistanului, Tadjikistanului, Kîrgîzstanului și Turkmenistanului – au fost primiți la Casa Albă într-o întâlnire fără precedent. Pentru prima dată în istoria formatului diplomatic C5+1, un președinte american a găzduit toți cei cinci șefi de stat simultan la Washington, în cadrul unei mișcări strategice menite să redefinească balanța de putere în Eurasia.

Însemnătatea momentului nu poate fi subestimată. La zece ani de la crearea formatului C5+1 – inițiat în 2015 la Samarkand, când miniștrii de externe ai celor șase țări s-au întâlnit pentru prima dată – acest summit prezidențial marchează transformarea acestui cadru diplomatic dintr-un forum tehnic într-o platformă pentru cea mai intensă competiție geopolitică a secolului XXI: lupta pentru resursele critice care vor defini viitorul tehnologic și economic al lumii.

Intruziunea strategică a Washingtonului

Decizia președintelui Donald Trump de a organiza acest summit reprezintă o intruziune calculată într-o regiune unde Rusia și China au dominat tradiționala "listă de invitați". Cu doar câteva luni înainte, în iunie 2025, președintele chinez Xi Jinping îi găzduise pe acești lideri în Kazakhstan, în cadrul inițiativei "Centura și Drumul". În octombrie, Vladimir Putin i-a invitat în Tadjikistan pentru exerciții militare ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă.

Acum, Trump intră decisiv în joc cu propriul summit, propriile acorduri și propria viziune pentru regiune. Mesajul diplomatic este limpede: Asia Centrală nu mai este o zonă de influență exclusivă, iar Washingtonul s-a săturat să privească din margine.

Rezultate concrete: acorduri de 12,4 miliarde dolari

Summitul a produs rezultate imediate și substanțiale. Statele Unite au semnat acorduri comerciale în valoare de 12,4 miliarde de dolari, incluzând investiții în energie, transport și, crucial, dezvoltarea resurselor minerale. Uzbekistanul a anunțat că va investi aproape 35 de miliarde de dolari în economia americană pe parcursul a trei ani, în timp ce Kazahstanul a semnat pachete de acorduri în valoare de 17,2 miliarde de dolari.

Printre acordurile concrete se numără vânzarea a până la 37 de aeronave Boeing către companiile aeriene naționale din Kazakhstan, Tadjikistan și Uzbekistan, sectorul aviatic comercial fiind în plină expansiune în regiune. Dar cel mai semnificativ acord privește dezvoltarea mineralelor critice.

Kazahstanul a semnat un contract de 1,1 miliarde de dolari cu compania americană Cove Capital pentru dezvoltarea uneia dintre cele mai mari rezerve de tungsten din lume – aproximativ 410.000 de tone de tungsten, un metal esențial pentru industria de apărare, utilizat în fabricarea muniției, proiectilelor și armamentului militar. Banca de Export-Import a SUA și-a exprimat interesul de a furniza până la 900 de milioane de dolari în finanțare pentru acest proiect.

"Întărim parteneriatele noastre economice, îmbunătățim cooperarea în domeniul securității și extindem legăturile noastre generale", a declarat Trump în deschiderea summit-ului. "Unul dintre punctele cheie de pe agenda noastră sunt mineralele critice. Aceste națiuni au o importanță incredibilă și un potențial de neimaginat."

Aurul secolului XXI: pământurile rare

Însă, dincolo de cifrele impresionante ale acordurilor comerciale, adevărata miză a acestui summit se află în subsolul Asiei Centrale. În aprilie 2025, Kazahstanul a anunțat descoperirea unei rezerve de pământuri rare estimate la peste 20 de milioane de tone în regiunea Karaganda, la aproximativ 420 de kilometri de capitala Astana.

Dacă această descoperire va fi confirmată prin studii geologice suplimentare, Kazahstanul ar deveni a treia țară din lume ca rezerve de pământuri rare, după China (aproximativ 44 de milioane de tone) și Brazilia (21 de milioane de tone). Depozitul "Zhana Kazakhstan" (Noul Kazakhstan) conține ceriu, lantan, neodim și ytriu – elemente esențiale pentru fabricarea semiconductorilor, vehiculelor electrice, turbinelor eoliene, smartphone-urilor și sistemelor avansate de apărare.

Cu o concentrație medie de 700 de grame de pământuri rare pe tonă de minereu, zăcământul kazah se situează în parametri comerciali viabili, fiind mai concentrat decât faimoasa mină Bayan Obo din China (500 g/t), deși mai puțin concentrat decât depozitele Pitinga din Brazilia (1.200 g/t). Ceea ce face descoperirea deosebit de valoroasă este proporția de 12% elemente grele de pământuri rare, care au prețuri de piață semnificativ mai mari decât pământurile rare ușoare.

Regiunea largă a Asiei Centrale deține bogății minerale estimate între 180 și 250 de miliarde de dolari în următorul deceniu, incluzând tungsten (2,4 milioane de tone), molibden (un milion de tone), litiu (226.900 de tone), tantal, niobiu, beriliu, cobalt și nichel.

Arma monopolului chinez

Acestea nu sunt resurse oarecare – sunt materii prime care stabilesc balanța de putere în secolul XXI. Sunt componentele fundamentale pentru infrastructura de inteligență artificială, tehnologiile verzi, industria apărării și revoluția digitală. Iar controlul asupra acestor resurse conferă o putere economică și strategică enormă.

În prezent, China domină complet lanțul de aprovizionare global: controlează aproximativ 70% din mineritul global de pământuri rare, 90% din procesarea și separarea lor, și 93% din producția de magneți permanenți utilizați în tehnologiile avansate. Beijingul a transformat acest monopol cvasi-total într-o armă economică.

În aprilie 2025, China a impus restricții asupra exportului a șapte elemente de pământuri rare. În octombrie a adăugat alte cinci, înainte de a accepta, în urma discuțiilor cu Trump din Coreea de Sud, să amâne noile restricții cu un an. Aceste măsuri au reamintit brutal Statelor Unite de dependența sa riscantă de un rival strategic pentru materiile prime necesare pentru a produce orice, de la avioanele de luptă F-35 la iPhone-uri și vehicule Tesla.

"În ultimele săptămâni, administrația mea a întărit securitatea economică americană prin încheierea de acorduri cu aliați și prieteni din întreaga lume pentru a diversifica lanțurile noastre de aprovizionare cu minerale critice", a subliniat Trump la summit.

Strategia tranzacțională a lui Trump

Abordarea președintelui Trump față de Asia Centrală se încadrează într-un tipar mai larg care a devenit vizibil de-a lungul anului 2025. Este o strategie profund tranzacțională, bazată pe interese clare: acces la resurse în schimbul investițiilor, comerțului și parteneriatului strategic american.

În aprilie 2025, Trump a semnat acordul privind mineralele cu Ucraina – oficial un fond de reconstrucție, dar în esență un acord pentru acces preferențial la pământurile rare și litiul ucrainean. În iunie, a mediat pacea între Congo și Rwanda, punând capăt unui război brutal, asigurând în același timp accesul SUA la cele mai mari rezerve de cobalt și tantal din lume. Australia a semnat în octombrie un acord de 3 miliarde de dolari care leagă explicit dezvoltarea mineralelor de cooperarea în domeniul securității. Japonia, Coreea de Sud, Malaysia și Thailanda au urmat cu acorduri similare.

"Petrecem adesea atât de mult timp concentrându-ne pe crize și probleme – și ele merită atenție – încât uneori nu petrecem suficient timp concentrându-ne pe oportunități noi și interesante", a declarat secretarul de stat Marco Rubio la micul dejun de lucru cu liderii din Asia Centrală din 6 noiembrie. "Și asta este ceea ce există acum aici: o oportunitate nouă și interesantă în care interesele naționale ale țărilor noastre respective sunt aliniate."

Trump valorifică tot ce are America la dispoziție – umbrela sa militară globală, piețele sale de capital, baza sa imensă de consumatori și capacitatea tehnologică – pentru a construi, acord cu acord, lanțuri de aprovizionare care ocolesc China. Este o abordare care ridică întrebări etice despre modelul "minerale în schimbul a orice" – securitate, ajutor, acces la piață – dar care, dintr-o perspectivă pură de politică de putere, reprezintă prima strategie americană coerentă în materie de resurse critice.

"Ruta Trump" vs. "Centura și Drumul"

Pe lângă acordurile pentru minerale, summitul a anunțat dezvoltarea a ceea ce administrația Trump numește "Ruta Trump" – un coridor comercial care ar urma să concureze direct cu inițiativa chineză "Centura și Drumul". Deși detaliile exacte rămân vagi, conceptul se bazează pe dezvoltarea Coridorului Mijlociu (Middle Corridor) sau Ruta de Transport Internațională Trans-Caspiană, o rută de 6.500 de kilometri care leagă China de Europa prin Asia Centrală și Caucaz, ocolind Rusia.

Kazahstanul a lucrat îndeaproape cu Azerbaidjan și Georgia pentru a transforma Coridorul Mijlociu într-o rută comercială majoră pentru hidrocarburi, minerale și bunuri manufacturate. Ruta a atras deja investiții din Europa, China și țările din Golful Arab, iar liderii din Asia Centrală speră că interesul Washingtonului pentru mineralele regiunii va atrage investiții americane suplimentare în infrastructura de transport.

"Această concentrare pe minerale și procesarea lor ajută, de asemenea, la justificarea și construirea Coridorului Mijlociu", a explicat analistul Joseph Epstein de la Yorktown Institute's Turan Research Center. "Asia Centrală arată bine poziționată cu depozitele sale mari și investiția în creștere în Coridorul Mijlociu."

Teatrul diplomatic și realitatea pragmatică

Retorică diplomatică din timpul summitului a atins cote spectaculoase. Președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev l-a lăudat pe Trump ca fiind "marele lider, om de stat, trimis de cer pentru a readuce bunul simț și tradițiile pe care toți le împărțim și le prețuim." Președintele uzbec Shavkat Mirziyoyev a fost la fel de efuziv: "Înainte de aceasta, niciunul dintre președinții Statelor Unite ale Americii nu a tratat niciodată Asia Centrală așa cum o faceți dumneavoastră. În Uzbekistan, vă numim președintele lumii."

Este, fără îndoială, teatru diplomatic. Dar substanța contează: liderii din Asia Centrală nu mai aleg între umbrela de securitate a Moscovei și îmbrățișarea economică a Beijingului. Ei pun marile puteri la aceeași masă de negociere, jucând o politică externă multi-vectorială sofisticată. Iar Washingtonul oferă, în sfârșit, ceva ce merită să fie câștigat – parteneriat economic fără condiționalitățile autoritare ale Chinei sau aspectele neocoloniale ale relației cu Rusia.

Efortul bipartizan din Congresul SUA de a abroga restricțiile comerciale Jackson-Vanik din epoca sovietică – o lege din 1974 care impunea bariere comerciale țărilor cu economii non-de-piață – reprezintă recunoașterea de către Washington că Asia Centrală nu mai este periferică, ci esențială în cursa tehnologică globală. Senatorii Jim Risch (republican) și alți co-sponsori ai legislației au subliniat că "nu este prea târziu să aprofundăm cooperarea și să ne asigurăm că aceste țări pot decide propriile destine."

Provocări și scepticism

Totuși, există motive serioase pentru scepticism. Spectacolele la summituri sunt ușor de organizat; angajamentul susținut este mult mai dificil. Liderii din Asia Centrală au văzut cum imperii se clădesc și se prăbușesc, cum superputeri fac promisiuni grandioase și dispar. Sunt pragmatici până la cinism, învățați de istorie să nu pună toate ouăle într-un singur coș geopolitic.

"Un summit organizat la scurt preaviz este puțin probabil să facă progrese majore pe o chestiune atât de sensibilă și complexă ca dezvoltarea sectorului mineralelor critice", a avertizat Emilbek Dzhuraev, politolog la Academia OSCE din Bișkek. El a subliniat că oficialii americani trebuie să recunoască poziția multi-vectorială a statelor din Asia Centrală și că o abordare de tip "totul sau nimic", în care SUA încearcă să domine accesul la minerale, este nefezabilă.

China rămâne, de departe, cel mai mare partener comercial al Asiei Centrale, cu 89 de miliarde de dolari în schimburi comerciale în 2023, comparativ cu 53,9 miliarde pentru UE, 44 miliarde pentru Rusia și doar 2 miliarde pentru India. Rolul Chinei ca partener comercial dominant și ca procesator principal al mineralelor rare din regiune asigură că orice strategie americană care încearcă să excludă Beijingul va eșua.

Mai mult, dezvoltarea resurselor minerale necesită timp și investiții masive. Experții estimează că ar putea dura între șase și douăsprezece ani pentru ca minereurile din Kazahstan să ajungă la producție comercială. Kazahstanul nu deține în prezent tehnologia necesară pentru procesarea avansată a pământurilor rare și va avea nevoie de investiții străine și expertiză – probabil atât din China, cât și din Occident.

Grupurile pentru drepturile omului au subliniat, de asemenea, că summitul are loc în timp ce toate guvernele participante au intensificat eforturile de a înăbuși disidența, de a tăcea mass-media și de a se răzbuna pe critici atât în țară, cât și în străinătate. Human Rights Watch a avertizat că țările din regiune riscă progresele sociale și economice recente dacă partenerii internaționali caută medii mai stabile pentru angajament și investiții.

Administrația Trump, care a acordat prioritate tranzacțiilor economice în detrimentul promovării valorilor democratice, nu a ridicat probleme legate de drepturile omului în timpul summitului – o schimbare notabilă față de abordările administrațiilor anterioare.

Miza: remodelarea Eurasiei sau o altă oportunitate ratată?

Dacă strategia lui Trump pentru Asia Centrală dă roade pe termen lung, consecințele vor fi profunde. Va rupe monopolul Chinei asupra pământurilor rare, oferind o alternativă viabilă la dominația Rusiei și demonstrând că influența americană se poate extinde mult dincolo de NATO și aliații tradiționali din Vest și Asia-Pacific.

Aceasta ar putea remodela fundamental echilibrul puterii în Eurasia – inima geografică a masei continentale care a obsedat strategii geopolitici de la Halford Mackinder la Zbigniew Brzezinski. O Asie Centrală legată economic de Occident, cu lanțuri de aprovizionare diversificate și rute de transport care ocolesc atât Rusia cât și China, ar schimba dramatic calculele de putere ale secolului XXI.

Dar dacă eșuează – dacă acordurile comerciale rămân pe hârtie, dacă "Ruta Trump" devine doar o nouă fantezie în materie de infrastructură, dacă investițiile promise nu se materializează sau dacă administrațiile viitoare abandonează regiunea – atunci acest summit se va alătura lungii liste de oportunități ratate ale Americii într-o regiune unde oportunitățile apar rar și dispar rapid.

"Nu ne așteptăm la miracole", a declarat un diplomat senior din Asia Centrală sub protecția anonimatului. "Dar ne așteptăm ca SUA să rămână interesate de această dată."

Întrebarea centrală nu este dacă SUA ar trebui să concureze în Asia Centrală – resurse strategice sunt prea importante pentru a fi ignorate. Întrebarea este dacă America va avea puterea de rezistență, viziunea strategică și angajamentul susținut necesar pentru a câștiga această competiție pe termen lung.

Trump a identificat câmpul de luptă potrivit. Pământurile rare și mineralele critice sunt cu adevărat petrolul secolului XXI, iar cine le controlează va scrie regulile economiei globale pentru deceniile următoare. Asia Centrală este locul unde se desfășoară această luptă chiar acum, sub privirile atente ale Moscovei, Beijingului și capitalelor occidentale.

Summitul de la Casa Albă din 6 noiembrie 2025 va fi privit în retrospectivă fie ca momentul în care America a reintrat decisiv în Marele Joc pentru Eurasia, fie ca încă un episod de grandoare diplomatică fără urmări concrete. Timpul va spune care dintre aceste narațiuni va prevala.