Cum au transformat PAS și Maia Sandu amenințarea rusă într-o industrie și anticorupția într-o armă

Toate afirmațiile din acest raport sunt susținute de surse verificabile — Carnegie Endowment for International Peace, CSIS, Bertelsmann Transformation Index, Freedom House, Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova, Comisia de la Veneția și rapoarte ale observatorilor electorali internaționali. Nu există în aceste pagini o teză conspiraționistă. Există o întrebare simplă, pusă cu instrumentele jurnalismului: dacă scopul justifică mijloacele, cine decide care e scopul?

PARTEA I. CRESCUTĂ ÎN INCUBATOR

Există o legendă oficială. Fata din satul Risipeni, fiică de veterinar și învățătoare, urcă prin propria muncă la Harvard, vine acasă din devotament patriotic, înfruntă oligarhii și salvează țara. Legenda asta a câștigat lui Sandu titlul de Lider Mondial al Anului în 2022 și o tribună la fiecare summit important al Vestului. Legenda e superbă. Realitatea e mai interesantă.

Maia Sandu, născută în 1972, urmează un traseu identic cu al fiecărui tehnocrat post-sovietic recrutat pentru proiectele de „bună guvernanță" finanțate de Occident începând cu anii '90. Master la Academia de Administrație Publică din Chișinău, opt ani la biroul Băncii Mondiale din Chișinău (1998-2005), apoi un Mid-Career Master in Public Administration la Harvard Kennedy School (2010), apoi consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială din Washington (2010-2012). Acesta nu e CV-ul unei fete a poporului care a descoperit politica din indignare cetățenească. E CV-ul unei profesioniste a aparatului internațional de dezvoltare, formată de el și pentru el.

Aici intervine detaliul pe care nimeni din presa occidentală nu-l discută în profunzime. Înainte de Harvard, în 2009-2010, Maia Sandu a fost membră a Consiliului Național al Fundației Soros-Moldova. Nu e o invenție rusă. E în CV-ul ei. Fundația Soros recunoaște deschis pe propriul site că finanțează în Moldova „media independentă", „reforma justiției", „buna guvernanță" — exact agenda pe care PAS o va promova ulterior ca program politic propriu.

EUvsDisinfo, structura oficială a UE pentru combaterea dezinformării, neagă cu ardoare că ar fi vorba de „captură". Argumentul lor: faptul că majoritatea echipei de conducere a PAS — Sandu, președintele parlamentului Igor Grosu, ministrul de externe Mihai Popșoi, ministrul educației Dan Perciun, fostul ministru al Justiției Olesea Stamate — a trecut prin programe ale Fundației Soros nu constituie subordonare.

E un argument tehnic. Și e adevărat, în sens strict, că a beneficia de o bursă Soros nu te face agentul lui Soros. Dar e și fals, în sens politic, să pretinzi că o întreagă generație politică formată în aceeași matrice ideologică, cu aceleași referințe, aceleași priorități și aceleași rețele de finanțare reprezintă simpla coincidență a unor cariere paralele.

Există o specie politică nouă în Europa de Est: tehnocratul de export. E format la Harvard sau LSE, lucrează la Banca Mondială sau FMI, e finanțat de OSF sau USAID, vorbește perfect engleza diplomatică și prost politica autohtonă, are întotdeauna răspunsul corect pentru Bruxelles și niciodată un răspuns pentru fermierul care nu-și plătește factura la curent.

Sandu e prototipul acestei specii. Asta nu e o acuzație. E o constatare.

În 2010, Sandu declara că are 133.000 de dolari într-un cont american. În declarațiile sale ulterioare ca președinte, soldul s-a redus dramatic — în 2022 mai avea 600 de dolari în contul american. Salariul ei oficial de președinte este de aproximativ 18.900 lei lunar (sub 1.000 de euro). Patrimoniul declarat: un apartament de 74,5 mp pe strada Alba Iulia din Chișinău, cumpărat în 2003, și un Toyota RAV4 din 2007. Pentru imaginea publică, e perfect. Singura femeie președinte a Moldovei trăiește cu modestie franciscană într-un apartament obișnuit și conduce un SUV de 19 ani.

Numai că modestia personală a unui șef de stat e cel mai bun paravan pentru exuberanța economică a clanului.

Verișoara primară a Maiei Sandu, Tatiana Batin, declara împreună cu soțul un venit anual de circa 370.000 lei în 2020 — cam 19.000 de euro. În 2025 declarația a indicat peste 3 milioane de lei. Creștere multiplă, în cinci ani. Soțul Tatianei Batin a primit prin „concurs" funcția de administrator al Expo-Business-Chișinău din partea Ministerului Economiei. Familia a achiziționat o casă de 150 de metri pătrați, un Skoda Enyaq electric, plus alte două mașini. Și un credit fără dobândă de 50.000 de euro. De la cine? Nu contează. Familia președintei poate orice.

Toate aceste informații sunt declarate oficial. Nu e nimic ilegal. Doar că pentru un regim care a făcut din anticorupție singurul său program politic, e ciudat cum cei mai apropiați rude ale președintei prosperă proporțional cu durata mandatului ei.

PARTEA II. CURTEA DIN BIROUL PARTIDULUI

Pe 5 octombrie 2021, mascați ai Serviciului de Informații și Securitate au năvălit în biroul Procurorului General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo. L-au scos în văzul tuturor, l-au dus la sediul Procuraturii Anticorupție, l-au pus sub arest. Acuzații: corupție pasivă, abuz în serviciu, declarații false. Stoianoglo, etnic găgăuz, fusese numit Procuror General în noiembrie 2019 prin concurs public, pentru un mandat de șapte ani. A apucat să exercite funcția mai puțin de doi ani.

Maia Sandu a salutat arestarea ca pe un triumf al statului de drept. Ministrul Justiției la acea vreme, Sergiu Litvinenco — același care va fi reciclat patru ani mai târziu în Curtea Constituțională — l-a numit pe Stoianoglo „o marionetă în mâinile corupților care au jefuit Moldova decenii întregi."

Pe 24 octombrie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Stoianoglo v. Republica Moldova. Unanimitate. Violarea Articolului 6 § 1 al Convenției — dreptul de acces la o instanță. Republica Moldova fusese condamnată pentru că suspendarea automată a Procurorului General nu putea fi contestată în niciun fel — nici la instanță națională, nici la nicio formă de control judiciar. Stoianoglo a fost ținut suspendat doi ani fără posibilitatea de a-și apăra funcția. Statul a trebuit să-i plătească 3.600 de euro pentru prejudiciu moral.

În martie 2024, Tribunalul Buiucani din Chișinău l-a achitat pe Stoianoglo în dosarul de „depășire a atribuțiilor de serviciu". Sentința a fost limpede: „Fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Se consideră reabilitat." Două ani și jumătate de teroare procesuală, mediatizare ca un criminal, suspendare ilegală conform CEDO — și la final, nimic. Doar o carieră distrusă, un nume tăvălit prin presă și calendarul electoral curățat de un adversar incomod.

Pentru că asta era miza. În octombrie-noiembrie 2024 au fost alegerile prezidențiale. Stoianoglo a candidat ca independent susținut de Partidul Socialiștilor. A intrat în turul doi cu 25,9% în primul tur, forțând-o pe Sandu la o cursă strânsă. Politico, BBC și The Guardian l-au descris drept candidatul „susținut pro-rus". Sandu a câștigat în turul doi cu 55,3% — dar exclusiv datorită votului din diaspora. În interiorul Moldovei, Stoianoglo a obținut majoritatea voturilor. În Republica Moldova efectivă, alegătorul de pe teritoriul național a preferat omul pe care SIS-ul îl scotea cu cătușe.

În 2025, Curtea Constituțională a Republicii Moldova și-a reînnoit compoziția. Procedura a fost discretă. Rezultatul, nu. Dintre cei cinci judecători numiți sau reconfirmați: Nicolae Roșca a candidat pe lista PAS la alegerile din 2019 și a făcut parte din conducerea partidului. Sergiu Litvinenco fusese ministrul Justiției al Maiei Sandu până la începutul lui 2023, renunțând la calitatea de membru PAS strict în momentul nominalizării sale la Curtea Constituțională. Domnica Manole, judecătoare cu carieră lungă, fusese reconfirmată. Liuba Șova, la al doilea mandat. Ion Malanciuc, selectat de Magistratură.

Cinci din cinci. Curtea care decide dacă PAS guvernează constituțional este numită de PAS, din oameni ai PAS, prin majoritate parlamentară a PAS.

Carnegie Endowment for International Peace, care nu publică propagandă pro-rusă în limba sa de lucru, o spune sec: „Guvernul a umplut Curtea Constituțională cu foști membri PAS."

O Curte Constituțională din care faci tu însuți componența nu mai e un control al puterii. E o oglindă care îți confirmă că tot ce faci e constituțional.

În decembrie 2024, guvernul a adoptat o nouă lege a Curții Constituționale care le interzice judecătorilor să fie membri de partid. Lege excelentă, în principiu. Doar că vine după ce cei numiți erau deja înăuntru.

E ca și cum ai pune lacăt la ușa unui seif după ce ai mutat banii. Forma e impecabilă. Conținutul e gol.

PARTEA III. JUSTIȚIE LA COMANDĂ

Vetting-ul judiciar — evaluarea externă a integrității judecătorilor și procurorilor — era, în teorie, soluția aleasă pentru a curăța sistemul. Modelul a fost preluat din Albania, cu binecuvântarea Comisiei de la Veneția și a Uniunii Europene. Procedura, pe hârtie, e elegantă. Două Comisii de Evaluare, fiecare cu șase membri, jumătate selectați din rândul „partenerilor de dezvoltare" ai Moldovei — adică organizații și misiuni internaționale. Verificare a integrității financiare pentru o perioadă de peste 12 ani. Decizii publice. Posibilitate de apel.

Comisia de la Veneția a avertizat de la început, în avizul său din martie 2023, că „dacă vettingul este întreprins, trebuie făcut de o instituție independentă", pentru că instrumentul „poate fi folosit greșit pentru a elimina judecători indezirabili politic." Cuvinte exacte. Document oficial.

În august 2024, fosta judecătoare a Curții Supreme Tatiana Răducanu și-a anunțat demisia din Comisiile de Pre-vetting și Vetting. Era una dintre puținele persoane considerate cinstite și independente din sistem. A demisionat protestând împotriva metodelor. Ziua demisiei, pe un portal asociat anterior cu oligarhul Vlad Plahotniuc apăruse o scrisoare semnată de procuroarea-șefă anticorupție Veronica Dragalin către cei care nu trecuseră pre-vetting-ul. Coincidența temporală spune ce nu poate spune nicio declarație publică.

În iulie-august 2025, 17 procurori și-au depus demisia în lanț. 10 de la Procuratura Anticorupție. 15 de la Procuratura pentru Crimă Organizată și Cazuri Speciale. Doi de la Procuratura Generală. Toți au primit, în interval de 20 de zile, notificarea că urmează să fie evaluați. Și au ales să plece în loc să fie evaluați.

Veronica Dragalin însăși, procuroarea-șefă a Anticorupției, „a întârziat" mai mult de nouă luni cu propria evaluare — și conform legii, nu a trecut external certification. A trebuit să demisioneze.

Peste 100 de judecători și procurori au părăsit sistemul în trei ani — fie eșuând la evaluare, fie refuzând să fie evaluați.

Aici intervine momentul-cheie al întregului proces. Pe 26 februarie 2026, parlamentul moldovean a votat numirea unui nou membru internațional al Comisiei de Vetting pentru procurori. Conform legii nr. 252/2023, numirea necesita 3/5 din deputați aleși — adică 61 de voturi. PAS a coborât pragul. A votat numirea cu 53 de voturi. O majoritate simplă. UE și o coaliție de organizații ale societății civile moldovene au protestat. Verfassungsblog, una dintre cele mai serioase publicații europene de drept constituțional, a scris un articol cu titlul „Un pariu prost pentru vetting-ul judiciar: Parlamentul Moldovei ecou al politicii poloneze."

Compară cu PiS-ul polonez. Nu cu Putin. Cu PiS-ul polonez.

Procurorul General Stoianoglo a avertizat în fața relatorilor Comisiei de la Veneția: „Când experți internaționali precum Herman von Hebel sunt numiți de o singură forță politică, încetează să mai fie percepuți ca arbitri independenți și încep să arate ca reprezentanți ai autorităților." Argumentul lui Stoianoglo nu e doar valid. E inatacabil. Pentru că deciziile Comisiei de Vetting determină cine va fi procuror și cine nu, cine va fi judecător la Curtea Supremă și cine nu, cine va apăra dosarele politice ale opoziției și cine nu. Aceasta nu mai e reformă a justiției. E înlocuirea sistemului judiciar cu un sistem judiciar paralel, numit pe criterii politice de o majoritate parlamentară simplă, sub steagul integrității.

Aceeași justiție care, pe 5 august 2025, a condamnat-o pe Evghenia Guțul, bașcanul ales al Găgăuziei, la șapte ani de închisoare. Și 2,4 milioane de dolari amendă. Și interdicție de cinci ani de a face politică. Pentru finanțare ilegală a Partidului Șor — partid interzis, dovedit legat de rețele rusești. Poate că Guțul era vinovată. Probabil chiar era.

Dar a fost arestată în primul rând pentru că în 2023 câștigase într-o regiune autonomă cu un program explicit pro-rus, iar Maia Sandu refuzase, încălcând Constituția, să o includă în Guvern. Sandu nu a vrut Guțul în Guvern. Justiția a livrat Guțul în închisoare. Vid.

În aprilie 2025, exact înainte de procesul Guțul, Curtea Constituțională a Moldovei a declarat neconstituționale prevederile din legea statutului special al Găgăuziei care permiteau Adunării Populare a regiunii să participe la formarea structurilor de conducere ale autonomiei. Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei fusese deja dizolvată din 2023, fără ca statutul ei juridic să fie clarificat. La sfârșitul lui 2025, fostul speaker al Adunării Populare Dmitri Konstantinov a primit 12 ani de închisoare pentru corupție. La 14 noiembrie 2025, șeful SIS, Alexandru Musteață, a vizitat Găgăuzia într-o întâlnire închisă cu conducerea locală. A doua zi, succesorul lui Konstantinov a anunțat „voluntar" reluarea dialogului parlamentar suspendat cu Chișinăul.

În Găgăuzia nu mai există guvernator. Nu mai există adunare cu puteri reale. Nu mai există comisie electorală funcțională. Există un teritoriu administrat de la Chișinău. Sub binecuvântarea unei Curți Constituționale care răspunde la telefonul partidului de guvernământ.

PARTEA IV. DEMOCRAȚIA CARE-ȘI ALEGE ALEGĂTORII

Iată mecanica electorală a regimului Sandu, în cifre care nu lasă loc de discuție.

În 2014, la alegerile parlamentare, Republica Moldova deschisese 17 secții de vot pe teritoriul Federației Ruse. Diaspora moldoveană din Rusia, estimată la sute de mii de oameni, putea vota.

În 2025, la alegerile parlamentare, Republica Moldova a deschis 2 secții de vot pe teritoriul Federației Ruse. Două. În tot Moscova. Două.

Compară: în Italia — 75 de secții. Germania — 36. Franța — 26. Marea Britanie — 24. România — 23. SUA — 22. Spania — 15.

Diaspora din Vest are 200+ de secții. Diaspora din Est are 2. Justificare oficială: amenințări de securitate, presiuni asupra alegătorilor. Justificare reală: diaspora din Rusia votează masiv contra PAS. Diaspora din Vest votează masiv pentru PAS.

În alegerile prezidențiale din 2024, 327.000 de moldoveni au votat din afara țării. Peste 82% pentru Sandu. Acel vot al diasporei a fost cel care a salvat-o pe Sandu de înfrângere. Pe teritoriul național, Stoianoglo o învinsese. În 2025, la parlamentare, schema s-a repetat. PAS a obținut 50,16% — abia. Conform analistului Ecaterina Dubasova: „O parte a rezultatului PAS s-a datorat sprijinului obișnuit al diasporei moldovenești, fără care risca să nu obțină majoritatea."

Cu alte cuvinte: regimul care declară periodic că reprezintă voința poporului moldovean reprezintă, mai exact, voința moldovenilor care au plecat din Moldova. Pentru cei care au rămas — fermierii din nord, găgăuzii din sud, pensionarii din Bălți — votul majoritar este împotriva PAS. Dar nu contează. Pentru că aritmetica electorală a fost construită să nu conteze.

Cu două zile înainte de alegerile parlamentare din septembrie 2025, Comisia Electorală Centrală a exclus din scrutin Partidul Inima Moldovei și Partidul Moldova Mare.

Motiv: finanțare ilegală, fonduri rusești nedeclarate. Acuzațiile, probabil, au substanță. Dar interzicerea cu 48 de ore înainte de vot a două partide cu sondaje semnificative — în special Inima Moldovei al Irinei Vlah, care avea baze electorale reale — nu mai este aplicare a legii. Este coregrafie electorală. Curtea Constituțională, populată cu foști PAS, a confirmat decizia. Cercul s-a închis.

În decembrie 2022, sub stare de urgență declarată după invazia rusă a Ucrainei, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova — un organism creat de stările de urgență succesive — a suspendat licențele a șase posturi de televiziune. Primul în Moldova. RTR Moldova. Accent TV. NTV Moldova. TV6. Orhei TV. Toate apropiate sau deținute de Ilan Șor sau de colaboratori. Motiv: dezinformare cu privire la războiul din Ucraina, dezinformare cu privire la evenimentele naționale. Sandu a aplaudat decizia. Toate cele șase erau printre cele mai urmărite din Moldova. Telespectatorul moldovean a fost decis pentru propriul bine.

Din 2022 încoace, Republica Moldova este sub stare de urgență cvasi-continuă. Comisia pentru Situații Excepționale poate suspenda licențe, închide site-uri, restricționa adunări. Nu trece prin parlament. Nu trece prin instanță. Trece direct.

Sub această umbrelă, PAS a adoptat 13 legi care înăspresc controlul asupra partidelor politice și candidaților. La 8 mai 2026, parlamentul a adoptat un nou Regulament care declară româna singura limbă de lucru, elimină traducerile în rusă ale proiectelor de lege și impune limite stricte de timp la luările de cuvânt în plen. Opoziția a ieșit din sală. Deputatul Alexandru Verșinin a strigat: „Ne închideți gura." Președintele parlamentului, Igor Grosu, a oprit microfonul.

Reporters Without Borders a semnalat „aplicarea selectivă a legii". OSCE/ODIHR a descris alegerile din 2025 drept „competitive cu o alegere clară, dar afectate de interferență străină gravă" — formulă diplomatică pentru: a fost un proces democratic mediocru. Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova, în raportul său din mai 2026, constată că „siguranța jurnaliștilor s-a deteriorat semnificativ", că „jurnaliștii recurg la autocenzură de teama presiunilor" și că „unele mecanisme de sprijin public pentru media au generat controverse privind imparțialitatea implementării lor."

Tradus din limbaj diplomatic în limba română obișnuită: presa moldoveană se teme să scrie despre guvern, iar banii publici se duc la presa care nu se teme — pentru că nu are de ce.

PARTEA V. PREȚUL EUROPEI, PLĂTIT DE CETĂȚENI

Cifre. Doar cifre. Oficiale, neretușate.

Creșterea economică a Moldovei în 2024: 0,1%. Zero virgulă unu la sută. Sursa: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova.

Rata sărăciei absolute, 2024: 33,6%, în creștere de la 31,6% în 2023. Adică o treime din populația țării.

Creșterea economică totală pe ultimii cinci ani (2020-2024): 0,4%. Cumulativ. Pentru cinci ani. Citatul lui Veaceslav Ioniță, expert la Institutul Viitorul, e devastator: „un nivel comparabil doar cu perioada imediat următoare prăbușirii Uniunii Sovietice."

Tarif electricitate, ianuarie 2025: majorare de 75% pentru consumatorii Premier Energy (centru și sud) și 65% pentru consumatorii FEE-Nord (nord). De la 2,34 lei/kWh la 4,10 lei/kWh. Brusc. Într-o iarnă.

Tarif încălzire, ianuarie 2025: +38% în Chișinău, +17% în Bălți, +12% în Comrat.

Populație în sărăcie energetică: 60%, adică oameni care plătesc peste 10% din venitul total pe facturi la utilități. Sursa: PNUD Moldova.

Datoria publică internă, martie 2026: peste 56 miliarde lei, crescuse cu 445 milioane într-o singură lună.

Prețul mediu wholesale al electricității: de la 90 EUR/MWh în 2024 la peste 130 EUR/MWh în ianuarie 2025.

Și acum, ironia centrală. Aceeași Uniune Europeană care pretinde că izolează Rusia economic, exact în prima jumătate a lui 2025, a cumpărat de la Rusia cu 9,4% mai mult gaz decât în aceeași perioadă din 2024 — circa 7,4 miliarde de euro.

Principalii importatori: Franța (182 milioane), Belgia (147 milioane), Spania (109 milioane). Moldovei i s-a spus să rupă orice legătură energetică cu Rusia. Pentru Moldova era principial. Pentru Franța, Belgia și Spania era o chestiune de portofel.

Ferarii moldoveni protestează regulat în centrul Chișinăului. Guvernul răspunde că statisticile nu reflectă realitatea. Carnegie Endowment, pe care nimeni nu-l acuză de pro-rusism, conclude: „În ultimii cinci ani, creșterea economică totală a fost de doar 0,4 procente — un nivel comparabil doar cu perioada imediat următoare prăbușirii Uniunii Sovietice."

Cu alte cuvinte: economia Moldovei sub PAS funcționează la nivelul de ruină pe care îl avea Moldova în anii '90, când URSS-ul tocmai murise. Patru ani de guvernare „pro-europeană" au produs un PIB cumulat aproape egal cu zero. Au produs însă alte lucruri: 1,5 miliarde de euro asistență UE numai în 2025, 1,9 miliarde Growth Facility multianuală, plus alte fonduri. Banii intră. Sărăcia rămâne. Întrebarea pe care nimeni nu o pune cu voce tare: unde se duc banii?

PARTEA VI. POSTAȚIA DE PESTE PRUT. CUM AJUNGE BOLOJAN LA OFRANDĂ

Există o întrebare care nu se pune niciodată în presa românească mainstream, deși răspunsul ei e public, documentat și banal de regăsit pe Facebook. Întrebarea este: cine, dintre actualii lideri ai României, are cea mai veche și mai vizibilă relație de afinitate publică cu rețeaua Soros?

Răspunsul: prim-ministrul Ilie Bolojan, fost primar al Oradei timp de trei mandate, fost premier.

Pe 7 aprilie 2017, Ilie Bolojan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj care a făcut atunci ocolul presei și a fost îngropat ulterior:

„În condiţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeană (CEU) să nu mai poată funcţiona la Budapesta, cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Am câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru oraşul nostru şi am dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea."

CEU — Central European University — este instituția academică fondată de George Soros în 1991, finanțată cu peste 880 de milioane de dolari din averea lui personală, cu un patrimoniu printre cele mai mari ale unei universități private din Europa, având-l pe însuși George Soros ca Honorary Chair of the Board și pe fiul său Alexander Soros ca trustee. Atacată de Viktor Orbán prin „Lex CEU" din 2017, universitatea a căutat o nouă reședință. Bolojan a fost printre primii care i-au întins o invitație publică. Doar primarul Aradului, Gheorghe Falcă (tot PNL), l-a depășit — Falcă a trimis chiar o scrisoare oficială către rectorul CEU Michael Ignatieff, oferind două clădiri totalizând peste 6.000 de metri pătrați.

CEU s-a mutat în final la Viena, în 2019. Dar gestul rămâne în istorie. Cel mai puternic primar PNL al deceniului a oferit găzduire publică universității simbol a lui George Soros — în plin război cultural Orbán-Soros, când restul Europei de Est ezita.

Astăzi, opt ani mai târziu, același Bolojan a fost pana de curând premierul României. Și prima sa vizită externă, în primul mandat, în calitate de președinte interimar, pe 1 martie 2025, a fost la Chișinău. La Maia Sandu, fosta membră a Consiliului Național al Fundației Soros-Moldova 2009-2010.

Iar a doua sa vizită externă oficială, în calitate de prim-ministru, pe 23 august 2025 — a fost tot la Chișinău. La aceeași Maia Sandu, cu același Dorin Recean. Două vizite la Chișinău în mai puțin de șase luni. În prima — pe 1 martie — Bolojan a anunțat că România „va continua să plafoneze prețul" la energia electrică livrată Moldovei de producătorii români interni. Vorbim despre Nuclearelectrica și Hidroelectrica — companii de stat românești, care în primele cinci luni din 2025 au acoperit aproximativ 23% din necesarul de energie electrică al malului drept al Nistrului.

Tradus: contribuabilul român plătește, prin subvenție mascată, energia ieftină a regimului Sandu. În timp ce românul de rând își plătește factura proprie majorată sub guvernarea aceluiași Bolojan.

„Modelul Oradea" — orașul lui Bolojan a primit 75% din buget de la statul central, în condițiile în care alte orașe similare s-au descurcat cu jumătate. Modelul de austeritate predicat de premierul Bolojan pentru România este un model care a funcționat la Oradea numai pentru că Oradea primea bani disproporționat de mult de la Bucureștii pe care acum îi conduce.

Dar miza e mai mare decât bugetele municipale. Pe 23 august 2025, Bolojan și Sandu au declarat împreună, oficial, că își vor „întări acțiunea comună pentru a combate dezinformarea și a consolida comunicarea strategică." Aceasta este formularea diplomatică pentru: vom controla împreună spațiul informațional pe ambele maluri ale Prutului. Aceeași Maia Sandu sub care, prin Comisia pentru Situații Excepționale, au fost închise șase posturi TV. Aceeași Maia Sandu sub care 13 legi au înăsprit controlul asupra partidelor. Aceeași Maia Sandu sub care Procuror General a fost suspendat ilegal conform CEDO.

Și acum aceeași Maia Sandu se „coordonează strategic" pe „combaterea dezinformării" cu premierul României. Premier care, în decembrie 2024, a beneficiat el însuși de anularea fără precedent a primului tur al alegerilor prezidențiale românești, prin decizie a Curții Constituționale a României — o decizie aplaudată de presa pro-europeană mainstream și calificată de critici (inclusiv de Donald Trump Jr. pe rețele) drept „o încercare Soros/marxistă de a falsifica rezultatul." Aceeași anulare care a creat fereastra politică în care Bolojan a devenit întâi președinte interimar, apoi premier.

Pe 30 august 2025, la o săptămână după vizita lui Bolojan, președintele românesc Nicușor Dan (independent susținut de același bloc pro-european) a venit și el la Chișinău, pentru „Ziua Limbii Române". Aceeași retorică. România dă bani și expertiză, Moldova îi primește.

Și aici intervine întrebarea pe care presa românească pro-europeană o evită cu eleganță profesională: dacă regimul Sandu este atât de „bun student al democrației" cum apare în comunicatele oficiale ale guvernului Bolojan, de ce CEDO a constatat unanimitatea violării drepturilor Procurorului General? De ce Curtea Constituțională moldovenească e populată de foști membri PAS? De ce diaspora din Rusia votează la 2 secții, iar diaspora din Italia la 75? De ce pragul de numire în Comisia de Vetting a fost coborât de la 61 la 53? De ce Carnegie Endowment, Verfassungsblog, Comisia de la Veneția, ECHR semnalează probleme — și totuși premierul român plătește contribuabilul român să-i subvenționeze energia?

Răspunsul lipsit de naivitate este: pentru că nu mai există o presă românească mainstream care să pună aceste întrebări. Cei care le-ar pune sunt ori marginalizați drept „pro-ruși" (etichetă convenabilă, indiferent dacă e corectă), ori sunt redacții mici fără acces la public larg.

Marea presă din București primește, ca și marea presă din Chișinău, finanțare directă sau indirectă din fonduri Soros — direct prin Open Society Foundation Romania (activă în țară din 1990), direct prin USAID (înainte de reformele administrației Trump), direct prin programele europene de „combatere a dezinformării". Atunci când premierul tău are pe Facebook din 2017 invitația publică pentru CEU-Soros la Oradea, când președintele tău este același tip de tehnocrat occidental-format ca președinta vecină, când rețeaua de fundații care a antrenat o întreagă generație politică din ambele țări e aceeași — coordonarea nu mai are nevoie de directivă explicită. Aliniamentul este structural. Toți știu deja ce să facă.

Aici se închide cercul: Nu există un cabinet secret unde se dau ordine. Nu trebuie să existe. E o rețea de afinități, formații, finanțări, premii, tribune comune și interese aliniate. E ceea ce sociologia politică numește „epistemic community" — comunitate epistemică. Aceeași doctrină, aceiași dușmani, aceleași priorități, aceleași puncte oarbe.

Iar marea ironie? Călin Georgescu, candidatul anti-sistem care a câștigat efectiv primul tur al alegerilor prezidențiale din România din decembrie 2024, a fost eliminat din cursă pe motiv că ar fi reprezentat „o operațiune de influență rusă." Nimeni nu spune ca ar fi fost un președinte bun sau nu. Nu contează deloc ca este el sau altcineva. Contează dreptul de a alege.

Așa cum Inima Moldovei și Moldova Mare au fost eliminate de pe buletinul de vot moldovenesc cu 48 de ore înainte de scrutin pentru „finanțare ilegală rusă." Manevra e aceeași. Limbajul e același. Sursa de inspirație instituțională — Curțile Constituționale captate de aceeași clasă politică — e aceeași.

Doi președinți, doi premieri, două Curți Constituționale, două state, o singură arhitectură. Cu Soros la fereastră, cu Bruxelles la masă, cu Bolojan ca șofer de subvenții și Sandu ca vedetă protocolară. Iar Putin — adevăratul, real, brutalul Putin — servit drept paravan moral pentru tot.

EPILOG. EROINA DIN ACT II

Maia Sandu nu e dictatoare. Trebuie să fim preciși și sobri în formulare, pentru că simetria propagandistică e o capcană ieftină.

Dar Maia Sandu nu este nici eroina pe care presa occidentală o premiază.

Maia Sandu este produsul cel mai perfect realizat al unui tip nou de regim politic post-sovietic: democrația tutelată. Forme democratice impecabile pe suprafață — alegeri, parlament, presă, justiție independentă pe hârtie. Dedesubt, un singur centru de putere care decide cine se prezintă la alegeri, cine difuzează la televizor, cine ajunge în Curtea Constituțională, cine este procuror și cine este suspect, cine guvernează un teritoriu autonom și cine merge la închisoare pentru asta. Toate aceste decizii sunt luate sub semnul valorilor democratice. Toate sunt aplaudate de Bruxelles. Toate sunt finanțate de Bruxelles.

Aceasta este invenția Maiei Sandu — și nu e a ei personal, e a generației întregi de tehnocrați crescuți în incubatoarele occidentale, plantați la putere în Estul post-sovietic, cu mandat moral să apere democrația prin metode din ce în ce mai puțin democratice. Modelul s-a născut în Albania, perfecționat în Ucraina pre-Zelenski, prelucrat în Georgia până când Georgia a devenit prea jenantă pentru a fi în continuare promovată ca succes. Acum modelul rulează în Moldova. Sub aplauze.

Întrebarea finală nu este dacă Sandu este o agentă a lui Soros sau a CIA-ului. E o întrebare proastă, sub-articulată, "intelectualicește" jenantă.

Adevărata întrebare este: când o întreagă generație politică este formată de aceleași instituții, finanțată de aceleași fundații, aplaudată de aceleași redacții și protejată de aceleași cancelarii, mai contează dacă există ordine explicite de la centru? Nu mai contează. Aliniamentul e structural. Nu mai trebuie spus nimic nimănui. Toți știu deja ce să facă.

Iar dacă mâine cineva pune întrebarea ce facem după ce alegerile vor fi fost coregrafiate, parlamentul subjugat, Curtea Constituțională cumpărată cu funcții, presa redusă la prietenii regimului și opoziția închisă pentru corupție — răspunsul există deja, gata redactat, va veni de la Bruxelles, va fi tradus de Reuters și va apărea ca editorial în Le Monde: vinovată este Rusia.

Aceasta este invenția cea mai mare a regimului Sandu. Nu democrația, pe care a coregrafiat-o. Nu economia, pe care a ruinat-o. Nu statul de drept, pe care l-a transformat în department de livrări politice.

Invenția cea mai mare a regimului Sandu este garanția. Garanția că, indiferent ce face, în Vest va exista cineva care va explica de ce trebuia s-o facă. Pentru că alternativa, conform narativului, este întotdeauna Putin.

Și asta funcționează. Pentru că alternativa, într-adevăr, este uneori Putin. Iar în acest spațiu îngust dintre adevăr și exploatare, Maia Sandu și-a construit cariera.

Singura femeie președinte a Moldovei. Premiată de Atlantic Council. Tribună la Davos. Discurs de absolvire la Harvard.

Și o țară unde 33,6% din populație trăiește în sărăcie absolută, unde două secții de vot deservesc o diasporă întreagă, inconvenabilă, unde Procurorul General a fost suspendat ilegal conform CEDO, unde Curtea Constituțională este populată cu foști oameni ai partidului de guvernământ, unde guvernatoarea aleasă a unei autonomii este în pușcărie, și unde — pe ultima sută de metri — pragul pentru a numi judecători cheie a fost coborât prin majoritate parlamentară simplă.

Maia Sandu a câștigat puterea pe un singur mesaj: anticorupția. Era mesajul corect pentru o țară jefuită sistematic de oligarhi, unde un miliard de dolari dispăruse din sistemul bancar în 2014 fără ca nimeni să răspundă vreodată cu adevărat.

Problema cu anticorupția ca instrument politic nu e că nu există corupție. E că selectivitatea urmăririlor penale e imposibil de distins, din exterior, de persecuția politică. Și când selectivitatea devine un tipar, întrebările devin obligatorii.

CSIS, în analiza sa din iulie 2025 privind alegerile parlamentare moldovene, scrie că „există o narațiune potrivit căreia PAS a participat el însuși la corupție — de exemplu, prin atribuirea de contracte publice membrilor familiilor oficialilor PAS aleși." Nu e o acuzație demonstrată în detaliu în surse publice disponibile. Dar vine de la un centru de analiză american, nu de la televiziunile lui Șor.

Același CSIS notează că „focalizarea sporadică și limitată a urmăririlor penale împotriva celor care acționează în numele guvernului rus susține portretizarea PAS de către partidele de opoziție ca un stat de partid unic care limitează libertățile personale."

Traducere din limbaj diplomatic: îi urmărești penal pe ai lor. Nu-i urmărești penal pe ai tăi. Și folosești rar și selectiv instrumentul împotriva agenților ruși — tocmai cât să justifici puterea extraordinară, nu cât să o epuizezi.

Aceasta nu este democrație în primejdie. Este democrație confiscată.