Franța și-a retras tot aurul din Statele Unite — și a câștigat 13 miliarde de euro în proces. Ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei mișcări și de ce contează pentru toată Europa

O operațiune prezentată ca decizie tehnică, dar care ridică întrebări fundamentale despre suveranitatea financiară europeană, încrederea în Washington și viitorul rezervelor de aur german și italian.

În luna ianuarie 2026, Franța a finalizat, în liniște, o operațiune de șase luni cu implicații care depășesc cu mult bilanțul contabil al Băncii Franței: și-a retras în totalitate aurul stocat la Rezerva Federală din New York și l-a înlocuit cu lingouri noi, conforme standardelor internaționale moderne, achiziționate de pe piața europeană. Rezultatul imediat: un câștig de aproape 13 miliarde de euro. Rezultatul pe termen lung: o lecție pe care Germania și Italia o urmăresc cu atenție și nervi.

Ce s-a întâmplat, concret

Banca Franței a vândut 129 de tone de aur între iulie 2025 și ianuarie 2026 — aproximativ 5% din rezervele totale ale țării, care reprezenta ultimul lot rămas în custodia Rezervei Federale din New York — și le-a înlocuit cu lingouri noi, conforme standardelor internaționale, stocate la Paris. Operațiunea a generat aproape 13 miliarde de euro în câștiguri, din care 11 miliarde de euro au fost contabilizate ca venituri excepționale din cursul de schimb valutar pentru 2025.

Metoda aleasă este relevantă: banca nu a rafinat și transportat fizic aurul din New York, ci a preferat să vândă lingourile vechi și să cumpere aur nou în Europa. Rațiunea declarată a guvernatorului François Villeroy de Galhau: aurul de calitate superioară, conform standardelor actuale, se tranzacționează pe piața europeană, deci era mai eficient să cumperi direct de acolo decât să topești și să retopești bare vechi.

Tranzacția a fost realizată în 26 de operațiuni separate între iulie 2025 și începutul lui 2026. Astăzi, Franța deține al patrulea cel mai mare stoc de aur din lume, totalizând 2.437 de tone, toate stocate la Paris.

Aceasta este prima dată în aproximativ 100 de ani în care Franța nu mai are nicio uncie de aur la sucursala Fed din New York.

Motivul oficial: calitatea lingourilor

Justificarea tehnică este reală, nu inventată. Modernizarea a implicat înlocuirea unor lingouri mai vechi, neconforme, cu unele noi care respectă normele internaționale de greutate, puritate și certificare, ceea ce le face mai ușor de tranzacționat la nivel global. Banca Franței avertizase de altfel că mai are încă aproximativ 134 de tone de aur vechi, în format nestandard — monede și lingouri istorice — pe care intenționează să le modernizeze până în 2028.

Criteriul „calității superioare" invocat de Villeroy de Galhau nu este o formulare diplomatică goală: piața londoneză și cea europeană operează pe baza standardelor LBMA (London Bullion Market Association), care impun specificații stricte privind puritatea (minimum 99,5%), dimensiunea și marcarea lingourilor. Aurul stocat la New York de zeci de ani — unele bare datând din epoca celui de-Al Doilea Război Mondial — nu mai respecta în totalitate aceste cerințe, ceea ce îl făcea mai greu de utilizat în tranzacții internaționale moderne fără o rafinare prealabilă costisitoare.

Motivul financiar: timing impecabil pe un market de aur la maxime istorice

Dincolo de justificarea tehnică, operațiunea a fost și un exercițiu de oportunism financiar de primă clasă. Franța a vândut lingourile vechi și și-a reconstruit poziția cumpărând de la alte bănci centrale europene, înregistrând un câștig de capital de 13 miliarde de euro în proces. Prețul aurului a atins niveluri record în ultimele luni, pe fondul instabilității geopolitice globale, al războiului din Orientul Mijlociu și al incertitudinii față de politicile economice ale administrației Trump — exact condițiile care fac aurul să valoreze mai mult.

Cu alte cuvinte: Franța a vândut scump aur neconform, a cumpărat ieftin aur conform de la vecini și a lichidat practic diferența valorică drept profit net. Un arbitraj elegant între valoarea de piață și valoarea de utilizare a metalului prețios.

Motivele mai puțin evidente: suveranitate, neîncredere, precedent rusesc

Guvernatorul Villeroy de Galhau a insistat că decizia „nu este motivată politic". Experții americani și europeni nu sunt convinși — sau cel puțin nu în totalitate.

Steve Hanke, profesor de economie aplicată la Universitatea Johns Hopkins și fost consilier în administrația Reagan, a declarat că înghețarea activelor rusești de către Occidentul după invazia Ucrainei din 2022 a stabilit precedentul care explică în mare parte mișcarea franceză. „Franța este singura care a acționat formal. Germania și Italia au vorbit despre asta", a spus Hanke.

Precedentul rusesc este esențial pentru a înțelege logica actuală a băncilor centrale europene. Când Occidentul a înghețat aproximativ 300 de miliarde de dolari în active ale Băncii Centrale a Rusiei în 2022 — inclusiv rezerve de aur stocate în jurisdicții occidentale — a demonstrat că deținerea de active într-o altă țară nu garantează accesul la ele în caz de conflict politic. Acest precedent a schimbat calculul de risc al tuturor băncilor centrale care depozitează rezerve în afara granițelor naționale.

Fostul economist-șef al Office of Management and Budget, J.D. Foster, a declarat că, simbolic, mutarea aurului de către Franța înseamnă că aceasta „taie în continuare legăturile cu Statele Unite, ceea ce face mai ușoară, în final, și pentru SUA ruperea legăturilor cu Europa". El a spus că legăturile Franței cu SUA dispar „una câte una".

Un alt factor rar discutat deschis: atacurile repetate ale lui Trump la adresa independenței Rezervei Federale și amenințările cu destituirea președintelui Fed, Jerome Powell, au ridicat întrebări serioase despre garanțiile juridice și practice care protejează aurul străin stocat în New York. Președintele Asociației Europene a Contribuabililor, Michael Jäger, a avertizat direct: „Trump vrea să controleze Fed, ceea ce ar însemna și controlul rezervelor de aur germane din SUA. Sunt banii noștri, ar trebui aduși acasă."

Contextul istoric: de Gaulle a mai făcut asta o dată

Mișcarea actuală este comparată cu operațiunea din anii 1960, cunoscută drept „Vide-Gousset" (golirea buzunarului), când Franța sub președintele Charles de Gaulle, suspicioasă față de expansiunea monetară americană, a repatriat în secret o mare parte din aurul său din New York și Londra între 1963 și 1966. Se consideră că această operațiune a pus presiune pe sistemul de convertibilitate al Bretton Woods.

Sistemul Bretton Woods — care lega cursurile de schimb internaționale de dolarul american, la rândul său convertibil în aur — a fost abandonat definitiv de Nixon în 1971. Dar logica de fond a lui de Gaulle — că a lăsa aurul la americani înseamnă a accepta o dependență structurală față de politica monetară americană — a rămas valabilă. Europa a stocat aur în SUA parțial din motive de securitate militară (teama de o invazie sovietică în timpul Războiului Rece), parțial pentru că New York era centrul mondial al tranzacțiilor cu aur.

Ambele rațiuni sunt astăzi puse sub semnul întrebării.

Ce urmează: Germania și Italia, în presiune crescândă

Mișcarea Franței a declanșat o dezbatere intensă în celelalte două mari deținătoare de aur europene. Germania și Italia, deținătoare ale celei de-a doua și, respectiv, a treia cele mai mari rezerve de aur din lume, se confruntă cu presiuni interne tot mai mari pentru a repatria aurul stocat la Rezerva Federală din New York. Împreună, rezervele lor acolo depășesc 245 de miliarde de dolari, echivalentul a mai mult de o treime din deținerile lor în afara granițelor.

Germania deține aproximativ 1.200 de tone la New York — circa o treime din totalul său de 3.352 de tone. Marie-Agnes Strack-Zimmermann, parlamentar FDP și președintele Comitetului de Apărare din Parlamentul European, a declarat că, în lumina manevrelor politice recente ale lui Trump, nu mai este justificabil să lase aurul acolo. Dar guvernul Merz a temperat apele: Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al executivului german, a spus că retragerea rezervelor de aur din SUA nu se află în prezent în discuție.

Argumentul contra-repatriere vine de la economiști influenți: Bert Flossbach, co-fondatorul firmei de investiții Flossbach von Storch, a avertizat că „dacă aurul este adus acasă demonstrativ acum, transmite un mesaj clar că relațiile cu SUA se deteriorează". O dilemă autentică: a repatria înseamnă a admite că nu mai ai încredere în aliatul de peste Atlantic.

Italia se află într-o poziție și mai incomodă: Giorgia Meloni, când era în opoziție, promisese în 2019 că dacă ajunge la putere va aduce aurul acasă. A ajuns premier în 2022, dar a rămas tăcută pe această temă, în timp ce încearcă să mențină relații bune cu Trump. Acum, cu aproape 43% din rezervele italiene stocate la New York, tensiunea politică internă se intensifică.

Un detaliu îngrijorător: bara de la New York poate să nu fie aceeași pe care ai depus-o

Un element perturbant din 2013 a rămas în memoria colectivă a dezbaterii: când Germania a început să-și repatrieze o parte din aur, a primit de la americani bare nou turnate, nu pe cele pe care le depusese în anii 1960. Bara originală fusese probabil împrumutată sau utilizată în alte tranzacții ale Fed — o practică uzuală în sistemul de custodianship bancar, dar care ridică întrebări despre ce înseamnă cu adevărat „a deține aur la New York". Un audit complet cu acces neanunat la toate cele 1.236 de tone germane din New York nu există public confirmat.

Impactul asupra piețelor: un efect de domino limitat, dar real

Deocamdată, operațiunea franceză nu a provocat turbulențe pe piața aurului — tocmai pentru că a fost executată metodic, în 26 de tranșe, pe o perioadă de șase luni. Dar dacă Germania ar anunța o operațiune similară, impactul ar fi mult mai vizibil: 1.200 de tone reprezintă o cantitate suficientă pentru a mișca piețele dacă procesul nu este gestionat cu aceeași discreție.

Mai larg, mișcarea Franței ridică întrebări despre securitatea rezervelor de aur ale altor țări europene și ar putea declanșa un efect de contagiune în rândul băncilor centrale care mai dețin aur la New York.

Concluzie: o decizie tehnică cu un mesaj strategic

Franța a câștigat 13 miliarde de euro, și-a modernizat rezervele și și-a repatriat întregul stoc de aur. Oficial, a fost o decizie de management al activelor. Neoficial, a fost prima mișcare concretă a unui stat european major de distanțare față de sistemul financiar american — cu mult mai discretă, dar poate mai semnificativă pe termen lung decât orice discurs politic. Precedentul stabilit de înghețarea activelor rusești în 2022, combinat cu impredictibilitatea politicii americane sub Trump, a transformat o dezbatere de nișă în una de curent principal.

Întrebarea nu mai este dacă Europa ar trebui să-și reconsidere dependența față de infrastructura financiară americană. Întrebarea este cine urmează după Franța — și în ce ritm.