De la „o civilizație va pieri" la armistițiu: Trump și Iranul opresc focul pentru două săptămâni. Totul despre acord, condiții, planul iranian în 10 puncte și ce urmează

Un ultimatum, o intervenție pakistanezo-chineză de ultim moment și un acord fragil convenit la câteva minute înainte de ora zero. Iată rezumatul ultimelor 24 de ore.

În noaptea de marți spre miercuri, 7 spre 8 aprilie 2026, cu aproximativ 90 de minute înainte de expirarea ultimatumului pe care și-l impusese singur, președintele american Donald Trump a anunțat că suspendă bombardamentele asupra Iranului pentru două săptămâni. Anunțul a venit la capătul uneia dintre cele mai tensionate zile din cele aproape 40 de zile de conflict deschis — o zi în care Trump avertizase că „o întreagă civilizație va muri", pentru ca ore mai târziu să declare armistițiu.

Contextul imediat: ultimatumul și riscul escaladării

Anunțul acordului a venit cu aproximativ 90 de minute înainte de termenul de la ora 20:00 (ora Coastei de Est a SUA), până la care Trump promisese că va bombarda centralele electrice și podurile Iranului, într-o acțiune pe care experți în drept și militari au spus că ar fi fost considerată crimă de război.

Washingtonul amenințase anterior cu atacuri devastatoare asupra infrastructurii civile iraniene, dacă Teheranul nu redeschidea complet Strâmtoarea Ormuz — artera maritimă prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial, practic blocată de la izbucnirea conflictului. Iranul închisese efectiv strâmtoarea ca instrument de presiune și represalii față de loviturile aeriene americano-israeliene declanșate cu cinci săptămâni în urmă.

Kuweit anunțase chiar cu câteva ore înainte cerut populației să rămână în case, în anticiparea unui atac american iminent.

Cine a salvat situația: Pakistan și, în umbră, China

Medierea decisivă a aparținut Pakistanului. Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif i-a cerut lui Donald Trump să amâne escaladarea planificată a atacurilor împotriva Iranului. Reuters a relatat că Islamabadul i-a cerut oficial lui Trump să prelungească cu două săptămâni ultimatumul dat Iranului și a solicitat, în paralel, Teheranului să permită redeschiderea temporară a Strâmtorii Ormuz ca gest de bunăvoință.

Dar în culise a funcționat un al doilea canal, mai puternic. O intervenție de ultim moment a Chinei a contribuit la acceptarea de către Iran a propunerii Pakistanului privind un armistițiu de două săptămâni, au declarat trei oficiali iranieni pentru New York Times. China a solicitat Iranului să dea dovadă de flexibilitate și să atenueze tensiunile pe fondul incertitudinii economice crescânde cauzate de pagubele suferite de economia globală. Trump a recunoscut implicit rolul Beijingului, declarând că „aude că da" atunci când a fost întrebat dacă China a influențat Teheranul.

Termenii armistițiului: ce a anunțat Trump

„Pe baza discuțiilor cu prim-ministrul Shehbaz Sharif și cu feldmareșalul Asim Munir… am decis să suspend bombardamentele și atacurile asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Acesta va fi un ARMISTIȚIU bilateral!", a scris Donald Trump pe Truth Social. Decizia este condiționată de o cerință clară: „cu condiția ca Republica Islamică Iran să accepte deschiderea COMPLETĂ, IMEDIATĂ și SIGURĂ a Strâmtorii Ormuz".

Trump a susținut că SUA „au atins și depășit toate obiectivele militare" și că cele două săptămâni vor permite finalizarea unui acord definitiv de pace. „Suntem foarte aproape de un acord definitiv privind pacea pe termen lung cu Iranul și pacea în Orientul Mijlociu", a mai scris liderul american. Trump a declarat ulterior pentru AFP că a obținut „o victorie totală și completă. 100 la sută. Nu există nicio îndoială în privința asta."

Cum a răspuns Iranul: acceptare, dar cu condiții proprii

Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a anunțat că Teheranul va accepta un armistițiu „dacă atacurile împotriva Iranului sunt oprite". „Timp de două săptămâni, trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz va fi posibilă", prin coordonare cu Forțele Armate ale Iranului și ținând cont de limitările tehnice.

La rândul său, Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a descris înțelegerea drept „o mare victorie" și a anunțat că forțele sale vor gestiona tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz pe durata armistițiului. Televiziunea de stat iraniană a difuzat slogane ca „Trump acceptă termenii Iranului pentru încheierea războiului" și „Retragerea umilitoare a lui Trump din retorica anti-Iran".

Ambele părți au revendicat, simultan, victoria. Diferența de narativă este substanțială și va structura negocierile din săptămânile următoare.

Planul iranian în 10 puncte — baza negocierilor de la Islamabad

Iranul a transmis prin intermediul Pakistanului o contrapropunere în 10 puncte, pe care Trump a descris-o drept „o bază viabilă pentru negocieri", precizând că „aproape toate punctele de divergență din trecut" au fost deja convenite. Lista completă, conform HotNews și surselor iraniene oficiale, prevede:

1. Încetarea completă a oricărei agresiuni împotriva Iranului și a grupărilor de rezistență aliate. 2. Retragerea forțelor de luptă americane din regiune, interzicerea oricăror atacuri lansate de la bazele americane împotriva Iranului și abținerea de la desfășurări militare ofensive. 3. Tranzitul zilnic limitat al navelor prin Strâmtoarea Ormuz timp de două săptămâni, în baza unui protocol de trecere în siguranță supervizat și reglementat de Iran. 4. Ridicarea tuturor sancțiunilor primare, secundare și a celor impuse de ONU împotriva Iranului.

La care se adaugă: plata integrală a compensațiilor pentru costurile de reconstrucție ale Iranului, deblocarea activelor iraniene înghețate, angajament pentru ridicarea sancțiunilor, recunoașterea dreptului Iranului la îmbogățirea uraniului, controlul iranian permanent asupra Strâmtorii Ormuz și — punct extrem de contestat — adoptarea unei rezoluții ONU care să confere caracter juridic obligatoriu întregului acord la nivel de drept internațional.

Această ultimă cerință — o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate — este considerată de analiști drept de neatins, dat fiind că SUA dețin drept de veto. Experți și analiști au sugerat că cerințele maximaliste ale Iranului sunt puțin probabil să fie acceptate de SUA, ci mai degrabă vor constitui baza pentru negocieri.

Discrepanța-bombă: îmbogățirea uraniului

Cel mai sensibil punct al întregii afaceri rămâne programul nuclear iranian. Presa iraniană a afirmat că planul include angajamentul SUA de a accepta programul de îmbogățire a uraniului, ridicarea tuturor sancțiunilor primare și secundare. Versiunile în persană ale documentului includ explicit clauza privind îmbogățirea uraniului, în timp ce versiunea în engleză comunicată internațional omite sau atenuează această cerință — o discrepanță semnalată de Pro TV și The Guardian, care ridică semne de întrebare asupra a ceea ce fiecare parte crede că a negociat de fapt.

Propunerea americană inițială — respinsă de Teheran ca „excesivă" — prevedea ca Iranul să predea întregul stoc de uraniu îmbogățit, să demonteze principalele infrastructuri nucleare, să mențină deschisă strâmtoarea Ormuz, să renunțe la susținerea unor grupări armate în regiune și să limiteze rachitele ca număr și rază de acțiune.

Trump a afirmat că problema uraniului iranian ar fi „perfect reglată", fără a oferi detalii. Această formulare laconică alimentează interpretări radicale opuse în Washington și Teheran.

Taxă pe Ormuz — o noutate cu implicații globale

Potrivit unor relatări, planul iranian ar prevedea ca Iranul să impună o taxă de aproximativ 2 milioane de dolari pe navă și să utilizeze veniturile pentru reconstrucția țării după bombardamentele din ultimele cinci săptămâni. Senatorii americani au reacționat: senatorul democrat Chris Murphy a declarat pentru CNN că „dacă acest acord oferă Iranului dreptul de a controla strâmtoarea, ar fi catastrofal pentru întreaga lume".

Poziția Israelului: sprijin formal, entuziasm redus, Liban exclus

Israelul a transmis un mesaj oficial în care și-a exprimat sprijinul pentru decizia lui Trump de a suspenda pentru două săptămâni atacurile împotriva Iranului, în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz și al opririi atacurilor împotriva Statelor Unite, Israelului și altor state din regiune. Cu un amendament crucial: Israelul a anunțat că armistițiul de două săptămâni nu se aplică și Libanului, unde Hezbollah continuă confruntările cu armata israeliană. Clarificarea infirmă declarațiile anterioare ale Pakistanului și Iranului, care afirmaserau că armistițiul ar acoperi inclusiv Libanul.

Conform unor surse citate de Guardian și pro-tv, Netanyahu nu a fost prezent la masa discuțiilor care au condus la acord — o detaliu semnalat ca avertisment de opoziția israeliană.

Efectele imediate pe piețe și ce urmează

Prețul petrolului Brent a scăzut cu aproximativ 15,9%, până la 92,30 dolari pe baril, iar bursele americane au crescut după anunțarea armistițiului. Cu toate acestea, prețurile rămân mai ridicate decât înainte de începerea conflictului, pe 28 februarie, când petrolul se tranzacționa în jurul valorii de 70 de dolari pe baril.

Negocierile de substanță sunt programate să înceapă vineri, 10 aprilie, la Islamabad, cu mediatori pakistanezi. Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, ginerele său Jared Kushner și vicepreședintele JD Vance sunt așteptați să participe, potrivit oficialilor. Administrația Trump pregătește totodată posibile întâlniri directe față în față între oficiali americani și iranieni — o premieră diplomatică.

Rusia a salutat armistițiul, cu Medvedev declarând că reprezintă „un succes pentru Teheran", și a văzut în el o posibilă oportunitate pentru reluarea negocierilor privind Ucraina.

Concluzie: o pauză, nu o pace

Ceea ce s-a convenit marți noapte este o pauză de două săptămâni într-un conflict care a durat 40 de zile și a zguduit prețurile energiei la nivel global. Cele două planuri — american și iranian — rămân incompatibile pe mai multe puncte esențiale: programul nuclear, retragerea SUA din regiune, controlul Ormuzului și taxele maritime. Discrepanțele dintre versiunile în engleză și în persană ale aceluiași document iraian sugerează că cele două părți nu au negociat neapărat același acord. Cele două săptămâni sunt, în cel mai optimist scenariu, o fereastră diplomatică. În cel mai pesimist, o pauză înainte de o nouă escaladare.