Adevaratul candidat al PMP la Primaria Capitalei. Pe cine impinge Traian Basescu in cursa pentru Bucuresti si cine a refuzat sa candideze

Traian Basescu a vorbit la finele saptamanii trecute despre posibilitate candidaturii sale la alegerile pentru Primaria Capitalei, atat pentru a ridica scorul partidului sau, cat si pentru ”a da o lectie” USR, care s-a opus cooptarii PMP in ”marea alianta a Dreptei”. Insa, desi militantii PMP strang deja semnaturi pentru sustinerea candidaturii fostului presedinte, se pare ca Basescu ramane la Bruxelles si impinge pe altcineva in alegerile din toamna.

”Eu nu prea stiu sa pierd, n-am invatat treaba asta in politica si daca intru in competitie o sa fac tot ce se poate sa castig. Pe de alta parte, obiectivul meu major e sa dau o mana de ajutor PMP, dar poate ca vreau sa dau si o lectie USR”, a declarat Basescu duminica seara, iar in cursul zilei de luni, membrii PMP au publicat primele liste de semnaturi de sustinere.

Cu toate acestea, se pare ca intr-o sedinta a conducerii PMP, organizata la scurt timp dupa ce PNL si USR-PLUS au decis sa-si imparta candidaturile la primariile de sector, Traian Basescu l-a propus candidat la primaria generala pe fostul prezidentiabil Theodor Paleologu. Cu un oarecare simt al ridicolului, Paleologu a refuzat, asa cum a procedat si Cristian Diaconescu, cea de-a doua propunere pentru primaria Capitalei.

Si-a dorit foarte mult nominalizarea Stefanel Dan Marin, fost interimar succint la generala si candidat la primaria sectorului 4, insa nu indeajuns incat numele sau sa fie supus la vot. De fapt, singurul nume propus si aprobat in forul de conducere al PMP a fost cel al lui Mihail Neamtu, pretextul initial al neintelegerii cu USR.

Recomandat chiar de Basescu, Neamtu a fost cea mai apropiata varianta de profilul lui Paleologu si – asa cum a declarat si duminica seara – a fost preferat pentru ca va oferi prilejul unei ”lectii” date USR, aruncandu-l in alegeri pentru a rupe din voturile dreptei fix pe cel invocat ca mar al discordiei de Dan Barna. Si toate acestea, fara a pierde alegerile personal.

Lasa comentariu