thumbs

China condamna decizia Marii Britanii privind Huawei si ameninta cu masuri simetrice

Administratia Chinei a condamnat vehement, miercuri, decizia Guvernului Marii Britanii de interzicere a achizitionarii de echipamente produse de compania chineza Huawei, Beijingul avertizand ca va apara „interesele” firmelor chineze.

„Este vorba de o decizie dezolanta si descurajatoare”, a reactionat ambasadorul Chinei de la Londra, Liu Xiaoming, potrivit BBC.

„Partea britanica a folosit pretextul unor riscuri inexistente pentru a coopera cu Statele Unite, incalcand angajamentele relevante asumate de Marea Britanie. Orice decizii si actiuni au costuri”, a avertizat, la randul sau, Hua Chunying, purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe.

Guvernul Boris Johnson a decis marti interzicerea, incepand din 31 decembrie, a achizitionarii unor noi echipamente de la compania de telecomunicatii chineza Huawei pentru infrastructura 5G, potrivit cotidianului Financial Times. Decizia a fost luata de Consiliul guvernamental pentru Siguranta Nationala. In plus, actualele echipamente fabricate de Huawei vor trebui eliminate din sistemul de telecomunicatii 5G pana in 2027.

Cu cateva ore inainte de anuntarea deciziei, John Browne, presedintele filialei britanice a companiei Huawei, a demisionat.

Consiliul Guvernamental pentru Siguranta Nationala a concluzionat ca noile sanctiuni americane contra Huawei, introduse in luna mai, implica faptul ca echipamentele companiei nu mai pot fi considerate de incredere pentru noua infrastructura de telecomunicatii a Marii Britanii.

Decizia Londrei reprezinta o victorie strategica pentru presedintele SUA, Donald Trump, care a cerut insistent Guvernului Boris Johnson excluderea Huawei din sistemul de telecomunicatii britanic, invocand ratiuni de securitate. „Am convins multe tari – eu singur am facut acest lucru in cea mai mare parte – sa nu utilizeze echipamente Huawei, deoarece credem ca prezinta riscuri de securitate”, a reactionat Donald Trump.

Administratia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane si a indemnat tarile aliate sa adopte masuri similare, invocand riscuri asupra sigurantei nationale. Washingtonul denunta presupusa apropiere a Huawei de armata chineza, argumentand ca fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiter de telecomunicatii in timpul stagiului militar. Administratia Donald Trump a avertizat ca ar putea revizui cooperarea cu natiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineza Huawei, pe fondul preocuparilor de securitate. Compania Huawei, cel mai mare producator de echipamente de telecomunicatii din lume, este monitorizata atent in Occident din cauza relatiilor cu institutiile guvernamentale din China. Statele Unite acuza ca echipamentele Huawei pot fi utilizate de Beijing pentru activitati de spionaj. Compania Huawei a respins acuzatiile.

Lasa comentariu